Liderii PSD s-au reunit marți în sedinţa Comitetului Executiv pentru a pune la cale următoarele mutări pe scena politică.La finalul ședinței, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că după o primă analiză făcută în urma alegerilor locale de duminică, s-a constatat că partidul are aproximativ 1.700 de primari și că s-au înregistrat victorii în mai multe orașe decât până acum.
”Am făcut o primă analiză. Nu este analiza finală, pentru că nu sunt încă toate rezultatele. Ca primă informație, avem în jur de 1.700 de primari, adică 53% din numărul total de primari. De data asta se pare că am câștigat mai multe orașe decât de obicei, ceea ce pentru noi este o veste bună. Ca vot politic, la consiliile județene, calculând numărul de mandate de consilieri județeni, procentul este de 44,2% . Votul politic direct este de aproximativ 40%. Avem majoritate singuri în 14 județe, în 11 cu ALDE, în două, cu UNPR și ALDE. Am luat decizia ca majoritățile, cu prioritate, să se facă cu ALDE și UNPR, acolo unde se poate. Mai sunt posibilități și în alte județe, unde putem constituti majorități și cu alte formațiunui, dar negocierile sunt în curs. Avem reședinte de județ câștigate pe care nu le-am avut până acum. Bineînțeles, Capitala și toate cele șase sectoare. Am pierdut trei reședințe de județ”, a declarat Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea, după ședința Comitetului Executiv al PSD: Se pare că am câștigat mai multe orașe decât de obicei, ceea ce pentru noi este o veste bună
#DIRECT_ONE_hnbmqd#
Șeful PSD a mai precizat că în perioada următoare va avea întâlniri cu toți primarii social-democrați și că în scurt timp se va creiona lista cu candidații pentru alegerile parlamentare.
”Am discutat foarte serios cu fiecare președinte. Au spus în fața tuturor care au fost cauzele pentru rezultatele slabe. Nu am luat nicio decizie cu privire la posibile măsuri în organizațiile respective, dar în perioada următoare o să se întâmple lucrul ăsta. Voi merge prin țară voi avea întâlniri cu toți primarii aleși și cu președinții de consilii județene pentru ca proiectele cu care ei au venit să fie parte din programul nostru de guvernare. De asemenea, să mă sigur că nu pleacă toată lumea în concedii după aceste alegeri pentru că este important să înceapă efectiv munca în administrația locală. Și să mă asigur că organizarea pentru campania electorală din toamnă începe să fie realizată imediat după aceste alegeri.
Vreau să merg în fiecare județ ca să creionăm care vor fi candidații pentru alegerile parlamentare. Fiecare trebuie să îndeplinească unele condiții. Să fie responsabil și conștient că trebuie să vină la serviciu. Să mă asigur că atunci când vom forma grupurile parlamentare, reprezentanții noștri din comisii sunt de acolo. Vor fi mulți tineri pe listele de la Parlament. Eu am identificat câteva posibile opțiuni pentru alegerile parlamentare”, a mai spus Liviu Dragnea.