Ministrul Mediului anunță verificări în cazul dosarelor înscrise la Casa Verde Fotovoltaice. Înscrierile în timp record vor fi analizate

Ministrul Mediului anunță verificări în cazul dosarelor înscrise la Casa Verde Fotovoltaice. Înscrierile în timp record vor fi analizate
Mircea Fechet (PNL), ministrul Mediului. Sursa foto: Mircea Fechet / Facebook

Ministrul Mediului, Mircea Feche, a anunțat că toate situaţiile în care documentele au fost depuse în timp record pentru înscrierea la Casa Verde Fotovoltaice vor fi verificate. În cazul în care vor fi găsite nereguli, beneficiarii riscă pierderea finanţării, a mai precizat ministrul Mediului, la TVR INFO.

Anunțul făcut de ministrul Mediului

Anul viitor programul va avea alte condiţii la care deja se lucrează. Unii instalatori propun reducerea finanţării.

“Orice interacţiune cu serverul, cu aplicaţia în sine lasă nişte urme digitale. Ele pot fi verificate oricând. Vom începe cu acele aplicaţii, puţine la număr, dar care au fost introduse în sistem în foarte puţine secunde.

Cei prinşi riscă pierderea finanţării, anunţă Ministrul Mediului. Verificările vin după o serie lungă de nemulţumiri din partea celor care nu au reuşit să se înscrie chiar dacă au depus actele în mai puţin de un minut, dar şi după ce reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor au cerut explicaţii public. Aceştia din urmă propun ca anul viitor selecţia beneficiarilor să se facă prin tragere la sorţi”.

Din datele Administraţiei Fondului pentru Mediu reiese că în întreaga ţară puţin peste 700 de aplicanţi au depus dosarele în mai mult de 2 minute, ceea ce înseamnă 17 persoane în fiecare judeţ în parte.

Anul acesta beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice primesc 30.000 de lei pentru sistem de panouri fotovoltaice şi baterii de stocare.

Bugetul programului a fost de 2 miliarde de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`