Gândaci și mâncare expirată în sute de grădinițe din țară: Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 900.000 de lei

Gândaci și mâncare expirată în sute de grădinițe din țară: Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 900.000 de lei
Sursa foto: Freepik

Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că în perioada 2 – 13 septembrie, au făcut un control la grădiniţe cu program prelungit, particulare şi de stat, din toată ţara. Au fost controlate 456 grădiniţe cu program prelungit care prestau servicii de cazare, la 263 dintre acestea constatându-se nereguli, iar, din 401 grădiniţe verificate care prestau servicii de alimentaţie, la 219 au fost înregistrate deficienţe.

Au fost verificate peste 10 tone de produse alimentare

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 450 de grădiniţe din toată ţara şi au găsit nereguli în mai mult de jumătate dintre ele.

Printre problemele găsite de echipele de control au fost prezenţa gândacilor în zona de alimentaţie, echipamente de gătire neigienizate, spaţii frigorifice cu depuneri de praf şi rugină, instalaţii electrice neizolate, zone de igrasie şi vopsea exfoliată, echipamente de joacă stricate. Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 900.000 de lei.

Au fost verificate peste 10 tone de produse alimentare, constatându-se că aproximativ 400 de kilograme prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.

Astfel, echipele de control au dat 168 de amenzi în valoare de 900.000 de lei, au oprit definitiv de la utilizare 300 de kilograme de produse alimentare în valoare de 7.000 lei, au oprit temporar prestarea serviciului până la intrarea în legalitate, pentru 16 operatori economici şi până la remedierea deficienţelor pentru 29 de operatori economici.

„Este de neconceput ca locurile unde copiii noştri îşi petrec primii ani de formare să nu ofere siguranţa şi condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea lor sănătoasă. Fiecare copil merită să fie protejat şi îngrijit într-un mediu curat, sigur şi conform normelor legale. În calitate de părinţi şi nu numai, avem datoria de a veghea ca aceste standarde să fie respectate fără excepţie.

ANPC îşi va continua eforturile de a se asigura că cei mai vulnerabili dintre noi – copiii – primesc grija şi atenţia cuvenită. Nu ne putem permite compromisuri atunci când vine vorba de viitorul lor”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, citat de Antena3.

Se foloseau jucării neigienizate sau deteriorate și spaţii frigorifice cu depuneri de praf, mâzgă și rugină

De asemenea, erau folosite jucării neigienizate sau deteriorate, lipseau evidenţele operaţiunilor de dezinfecţie/igienizare a jucăriilor, instrumentelor, suprafeţelor cu care intră în contact copii, erau utilizate piese de mobilier deteriorate; lipseau atenţionările şi avertizările referitoare la echipamentele cu care este dotat spaţiul de joacă, nu erau respectate dimensiunile pieselor de mobilier sau a înălţimii amplasării celor fixe în raport cu vârsta şi înălţimea copiilor.

Echipele de control au găsit deficienţe şi cu privire la serviciile prestate pentru asigurarea hranei copiilor. Astfel, au fost găsiţi gândaci vii sau morţi, erau folosite echipamente de gătire neigienizate sau deteriorate şi a unor tăvi neigienizate, cu urme de uzură, cu acumulări mari de grăsime, era utilizată veselă neadecvată, care nu poate fi dezinfectată conform cerinţelor, din plastic sau cu email spart, mobilierul nu era conform, avea îmbinări care nu permit igienizarea adecvată sau a unui mobilier deteriorat, cu spărturi şi rupturi, erau folosite spaţii frigorifice neigienizate corespunzător, cu depuneri de praf, mâzgă, rugină, chedere rupte, dar şi dulapuri pentru depozitarea produselor alimentare cu depuneri de praf, resturi de ambalaje.

Totodată, nu era respectat regimul de temperatură pentru depozitarea produselor alimentare, produsele erau depozitate direct pe paviment, nu era monitorizată temperatura în spaţiile frigorifice, nu erau folosite cântare, lipseau reţetarele, erau utilizate produse alimentare expirate, nu era respectat meniul zilnic, dar nici necesarul zilnic al diferitelor grupe de alimente pentru alcătuirea dietei la copii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)