Țara europeană care devine un paradis fiscal și magnet pentru tineri. Oportunitățile sunt atractive

Țara europeană care devine un paradis fiscal și magnet pentru tineri. Oportunitățile sunt atractive
Foto: Pixabay

O țară din Europa va deveni un paradis fiscal pentru tineri, dar și un magnet pentru profesioniștii din mai multe domenii.

Cum este mecanismul de reducere a impozitului

Portugalia își propune să ajute tinerii calificați, fiind scutiți de taxe în primul an, iar timp de 10 ani vor beneficia de o reducere a impozitului pe venit. Aceasta este o inițiativă foarte rar întâlnită în politicile fiscale internaționale, conform Știripesurse.

Astfel, în primul an de muncă, tinerii nu vor plăti impozit pe venit, în următorii trei ani vor fi scutiți de 75% din impozit, între cinci și șapte ani scutirea va fi de 50%, iar între opt și zece vor plăti doar 25% din impozit.

Scopul măsurii fiscale

Guvernul își propune să găsească o soluție pentru impozitele mari, salariile mici și prețurile mari ale locuințelor, factori care determină tinerii calificați să migreze către alte țări care le-ar putea asigura un trai mai bun.

„Ne dorim să creştem capacitatea de a păstra tinerii în ţară, să îi facem să rămână şi, în cazul în care deja au plecat, să se întoarcă. Vrem un sistem fiscal mai prietenos cu tinerii”, a declarat premierul Luis Montenegro.

Dar, Fondul Monetar Internațional nu este prea încrezător referitor la această măsură și susține că efectele acestor stimulente fiscale asupra migrației sunt negisure.

Preşedintele fundaţiei Francisco Manuel dos Santos consideră că este crucial ca emigrarea tinerilor calificați portughezi să fie oprită, mai ales că aceștia au beneficiat de investițiile publice în educație.

„Portugalia a investit în educaţie, dar de pe urma acestei investiţii beneficiază ţări precum Franţa şi Germania, unde migrează tinerii noştri. Nu are sens ca o ţară săracă, precum Portugalia, să piardă aceste investiţii în favoarea unor naţiuni mai bogate”, a spus acesta.

El crede că aceste măsuri fiscale sunt rezonabile și echilibrate, dar este de datoria guvernului să depună mai mult efort pentru a îmbunătăți accesul la locuințe și de a sprijini tinerii să își găsească locuri de muncă și de a reduce birocrația.

Măsura va fi prezentată, joi, de premierul Luis Montenegro ca măsură fiscală pentru bugetul din 2025.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`