George Baldock, fundașul lui Panathinikos, a fost găsit fără suflare în piscina casei sale. Duminică, fotbalistul jucase titular în derby-ul cu Olympiakos Pireu, încheiat 0-0.
Potrivit postului de televiziune ERT, soția lui Baldock, care în prezent locuiește în Anglia, a sunat autoritățile după ce a văzut că nu a putut să dea de el în cursul zilei de miercuri, conform gsp.ro.
Baldock a fost găsit fără suflare în piscina casei sale din Glyfada, o suburbie din sudul Atenei. Potrivit ERT, cauza morții sale e neclară.
Născut în Marea Britanie, la Buckinghamshire, dar cu rădăcini elene, George Baldock a avut 12 selecții în naționala Greciei, începând din 2022. Ultima a fost în martie 2024, la înfrângerea suferită în fața Georgiei, în play-off-ul Campionatului European de Fotbal. Fundașul celor de la Panathinaikos Atena a lipsit din lotul Greciei pentru meciul împotriva Angliei de joi din Liga Națiunilor.
Baldock a jucat pentru Sheffield United din 2017 până în vara trecută și a reușit să o promoveze de două ori în Premier League, în 2019 și 2023. În luna mai 2024, după ce a retrogradat în divizia a doua, s-a mutat la Panathinaikos cu care a semnat un contract pe trei ani.
Fostul său club a reacționat la aflarea cumplitei vești: „Sheffield United este șocat și profund întristat să afle despre moartea fostului său jucător George Baldock. Era extrem de popular printre fani, staff și colegii de echipă. Condoleanțe familiei din partea tuturor celor implicați la Sheffield United și a prietenilor lui George”.