Un pilot al companiei aeriene Turkish Airlines, a decedat în timpul zborului. Avionul a aterizat de urgență

Un pilot al companiei aeriene Turkish Airlines, a decedat în timpul zborului. Avionul a aterizat de urgență
Sursa foto: Facebook - Turkish Airlines

Un pilot al companiei aeriene Turkish Airlines a murit în timpul zborului, iar avionul a aterizat de urgență la New York.

Pilotul a leșinat în timpul zborului

Yahya Üstün, purtătorul de cuvânt al Turkish Airiles, a precizat pe rețeaua socială X că avionul a decolat marți seara din Seattle, pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii și avea ca destinație Istambul, conform observatornews.ro. 

„Comandantul de bord al avionului nostru Airbus 350 (…) TK204 a leşinat în timpul zborului. După o tentativă zadarnică de prim ajutor, cabina noastră de pilotaj (formată din alţi doi piloţi) a decis să aterizeze de urgenţă, însă căpitanul nostru şi-a pierdut viaţa înainte de aterizare”, a detaliat Üstün.

Pilotul nu avea probleme de sănătate

Pilotul, în vârstă de 59 de ani, trecuse cu brio la începutul lunii martie de examenul medical periodic și nu avea probleme de sănătate, a mai precizat compania turcă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`