Două cutremure, miercuri, în România. Unde s-au produs

Două cutremure, miercuri, în România. Unde s-au produs
Inquam Photos / Octav Ganea

Două cutremure s-au produs miercuri, 09 octombrie, în România, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Unde s-au produs cutremurele

„În ziua de 09 Octombrie 2024 la ora 01:48:07 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 22.0km”, a precizat INCDFP.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 25km N de Buzau, 41km SV de Focsani, 82km V de Braila, 86km NE de Ploiesti, 87km V de Galati, 94km N de Slobozia.

„În ziua de 09 Octombrie 2024, la ora 05:56:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.5, la adâncimea de 107.4 km”, a transmis sursa citate.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 48km NV de Buzau, 50km V de Focsani, 71km SE de Sfantu-Gheorghe, 76km E de Brasov, 79km NE de Ploiesti.

Ce trebuie să faci în timpul unui cutremur

Iată pașii simpli de urmat în timpul unui cutremur pentru a te menține în siguranță. E important de reținut că moartea sau rănirea au loc atunci când oamenii cad încercând să meargă sau să alerge în timpul cutremurului sau când sunt loviți de obiecte care cad. Ideal ar fi ca în timpul unui cutremur să te așezi, să te acoperi și să te ții:

Așază-te la sol în mâini și genunchi.

  • Această poziție te protejează de a te dezechilibra și îți permite să te retragi pe burtă într-un spațiu protejat.
  • Dacă ești într-un scaun cu rotile sau un cadru de mers cu șezut și rotile, blochează roțile și rămâi așezat până când cutremurul se oprește, protejându-ți în același timp partea din spate a gâtului și a capului cu brațele.
  • Dacă nu te poți așeza la sol, sprijină-te de un perete interior.

Acoperă-ți capul și gâtul cu brațele.

  • Îndepărtează-te de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt, aparate de iluminat.
  • Dacă o masă, un birou sau alt mobilier robust se află în apropiere, târăște-te sub el pentru protecție.
  • Dacă nu există un astfel de spațiu protejat, târăște-te lângă un perete interior departe de ferestre.
  • Stai în genunchi și apleacă-te.

Ține-te până când tremurul se oprește.

  • Ține-te de piciorul biroului sau orice obiect solid ancorat cu o singură mână. Cu celălalt braț, protejează-ți capul și gâtul.
  • Dacă nu te afli sub un spațiu sigur, protejează-ți capul și gâtul cu ambele brațe într-o poziție ghemuită.

De ce nu se dă mesaj Ro-Alert înaintea unui cutremur

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat că nu se dau mesaje Ro-Alert înainte de un cutremur deoarece acest lucru nu s-ar putea face decât cu câteva secunde înainte, timp scurt în care lumea mai mult s-ar panica.

„Pentru că nu se dă anticipat la cutremur, ar fi timpul foarte scurt ca să facă ceva, ci mai degrabă ar induce panică și ar fi toți coborâți în casa scărilor. Deci nu se dă până nu o să avem un interval de timp adecvat în care oamenii să primească RO-Alert și să aibă timp să se refugieze undeva unde este sigur, dar asta la cutremure, în acest moment, nu este posibil. Ai câteva secunde înainte, dar ai mesajul și e panică.

Alertele la cutremur ar merge foarte bine pentru întreruperea gazului, furnizării cu energie electrică, dar aici trebuie să înveți populația să înțeleagă că îți dau mesaj și ai câteva secunde să întrerupi gazul, curentul. Este nevoie de pregătire, să ajungi la nivelul la care să dai mesaj”, a explicat Raed Arafat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:11 - Daniel Fenechiu: Marcel Ciolacu o joacă tot a la PSD. Decizia PNL a fost aceea că, da, coaliția nu mai există, însă Guvernul își va îndeplini obligațiile asumate de a guverna stabil până după alegeri (VIDEO)
13:04 - Veste bună pentru românii care stau la bloc. Ar putea beneficia de bani din partea statului pentru a-și îmbunătăți confortul locuințelor
13:04 - Condusă de Ursula von der Leyen, Comisia Europeană luptă împotriva deciziei instanței privind transparența în cazul vaccinurilor Covid
12:52 - Marcel Ciolacu: „Noi medicamente pe lista celor gratuite sau compensate, de la 1 noiembrie”. Despre ce este vorba (VIDEO)
12:44 - Brazilia a ridicat interdicția impusă platformei X, după ce Elon Musk a plătit o amendă de 5 milioane de dolari
12:38 - Premierul confirmă că demisionează dacă iese PNL de la guvernare. Marcel Ciolacu, despre acuzațiile liberalilor: Sunt niște lozinci care au funcționat prin anii `92, `96. Putem chema observatori internaționali la alegeri (VIDEO)
12:37 - Care este cel mai înalt vârf muntos din lume? Pe primul loc nu ar fi vârful Everest
12:16 - PNL va discuta în ședința de miercuri și despre posibila ieșire de la guvernare, spune Alexandru Muraru: „În momentul în care Marcel Ciolacu a devenit prim-ministru, totul s-a degradat” (VIDEO)
12:07 - Biden va discuta cu Netanyahu despre atacul Israelului asupra Iranului. Bombardamentele asupra infrastructurii petroliere iraniene au potențial extrem de periculos
12:04 - 800.000 de români vor primi începând de astăzi plicuri privind amnistia fiscală. Poșta Română a început deja să le distribuie