Douăzeci de persoane au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci pe care le-au cumpărat de la un comerciant de pe marginea drumului, din zona Ciuta, jud. Buzău.
Pacienții s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Județean Buzău, unde au beneficiat de îngrijiri medicale.
Toate cele 20 de persoane prezentau simptome specifice intoxicaţiei cu ciuperci. Pacienţii au primit îngrijiri medicale şi ulterior au fost externaţi, cu recomandări medicale.
Aceştia au afirmat că au consumat ciuperci cumpărate de pe marginea drumului, din zona Ciuta, jud. Buzău.
La SJU nu există specialitate de toxicologie, fiind tratate doar cazurile uşoare.
„Au avut simptome minore, au fost externaţi către domiciliu, nu au necesitat internare. Au primit tratament şi au mers acasă. Noi tratăm simptomatologia, dacă situaţia se impune, pacientul este transferat către o altă unitate spitalicească, cu specialitate toxicologie, de obicei la Bucureşti”, a declarat pentru Agerpres medic-şef UPU-SJU, Popescu Nicoleta.