Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și prim-vicepreședinte PSD, a comentat anunțul lui Nicolae Ciucă privind ruperea coaliției de guvernare și a afirmat ironic că liderul PNL „nu pleacă din bucătărie, ci doar se dă cu un pas mai aproape de oala cu fasole… să o păzească!”.
Prim-vicepreședintele PSD a comentat anunțul făcut luni seară de liderul PNL, marți, într-o postare pe Facebook.
„Ciucă al nostru nu se dezminte! După o luptă acerbă de 3 minute cu limba română, ne anunță că pleacă, dar rămâne! Înșiră cuvinte multe și îi iese o fasole cu cârnați. Nici el nu cred că înțelege ce vrea să spună. Flancat de un steag și de-o masă, citește disciplinat, de pe prompter, un discurs scris – probabil, de Rareș Bogdan – într-un moment de plictiseală”, a declarat Sorin Grindeanu.
„Din toată ciorba de expresii, înțelegem că domnul Nicolae Ciucă nu pleacă din bucătărie, ci doar se dă cu un pas mai aproape de oala cu fasole… să o păzească!”, a continuat social-democratul.
„În pofida loviturii de polonic pe care și-o dă peste ideile proclamate până de curând despre această Coaliție politică, dl Ciucă uită că are obligația să asigure stabilitatea României. Crizele de personalitate, provocate de foamea de procente, nu trebuie să afecteze viața românilor! Scopul Coaliției PSD-PNL a fost și rămâne acela de a guverna eficient! Îi recomandăm să aibă răbdare deoarece, în două luni, românii îl vor pune acolo unde îi este locul!”, a mai declarat Sorin Grindeanu.