Una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță din România are printre cele mai ieftine case din Europa. Orașul se regăsește în multe topuri internaționale

Una dintre cele mai apreciate destinații de vacanță din România are printre cele mai ieftine case din Europa. Orașul se regăsește în multe topuri internaționale
Sursă foto: Pixabay

O statistică recentă arată că multe orașe care nu sunt capitalele țării sunt mult mai scumpe. Printre acestea se numără Tel Aviv, Munchen, Milano, Barcelona dar și Cluj-Napoca, cunoscut la noi în țară pentru prețurile enorme la locuințe. Același studiu a prezentat un alt oraș din România care are e printre cele mai ieftine case și este și primul loc în destinațiile preferate de români.

Brașovul este orașul cu cele mai mici prețuri la locuințe

Potrivit sondajului Deloitte, ediția 2024, Brașovul se situează printre orașele europene care are cele mai mici prețuri la locuințe. Prețurile cele mai mici pe metru pătrat au fost înregistrate în Patra (1.203 EUR/mp; Grecia), Niš (1.373 EUR/mp; Serbia), Brașov (1.618 EUR/mp; România), Győr (1.621 EUR/mp; Ungaria), și Banja Luka (1.622 EUR/mp; Bosnia și Herţegovina), conform click.ro.

Cât lucrează românii să își cumpere un apartament cu două camere

Mulți români care caută să-și cumpere un apartament ezită își pună în aplicare planul de achiziție, așteptând fie scăderi ale dobânzilor la creditele bancare, fie o scădere a pieței imobiliare care să ducă la ieftinirea locuințelor.

„Cred că am tot auzit în ultimii 10 ani oameni care spuneau vai, se prăbușește piața imobiliară…. E destul de ușor de văzut dacă mai e loc de creștere sau nu : se ia în calcul indicele de accesibilitate a locuințelor ( Housing Affordability Index – HAI ) care măsoară numărul de ani de muncă necesari unei persoane dintr-o anumită țară sau regiune pentru a-și cumpăra locuința”, explică Ciprian Dascălu, economistul-șef al BCR.

„Ca idee, Bucureștiul e pe la 6,5 ani. Clujul pe la 11 ani… Înainte de criza din 2008, de acea prăbușire a prețurilor la imobiliare, eram undeva la 22-23 de ani. Ca să vă faceți așa o idee față de alte țări, cred că prin China îți ia vreo 40 de ani să-ți iei o casă, iar Centrul Europei e pe la 14 ani de muncă necesari pentru a achiziționa o locuință. Deci, la noi încă par destul de ieftine”, explică Dascălu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`