Deputatul PNL Alexandru Muraru a răspuns declarațiilor făcute de președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, și susține că „esența jocului PSD” este „să cenzureze candidații incomozi prin metode putiniste”.
Liberalul l-a acuzat pe social-democrat că „demonstrează că nu înțelege nici legislația, nici principiile democratice”.
„Mihai Tudose demonstrează că nu înțelege nici legislația, nici principiile democratice. Pentru lectorul universitar de la defuncta facultate de stiinte politice a universității “Dimitrie Cantemir”:
„În schimb, ceea ce a făcut CCR cu candidatura Dianei Șoșoacă este o veritabilă execuție politică, folosind argumente subiective pentru a crea un culoar liber pentru extremismul reprezentat de George Simion. Aceasta este, de fapt, esența jocului PSD: să cenzureze candidații incomozi prin metode putiniste, pentru a-și consolida controlul asupra statului și a-l propulsa pe Simion în turul doi”, a continuat deputatul PNL.
Deputatul liberal spune că „România trebuie să rămână ferm ancorată în democrație, cu respect pentru instituțiile independente, nu capturate și utilizate de PSD în scopuri politice”.
„Noi, liberalii, vom face tot ce ne stă în putință pentru a dejuca acest plan toxic care amenință viitorul democratic al țării”, a mai declarat Alexandru Muraru.