Marcel Ciolacu: Hotărârea CCR în cazul Diana Șoșoacă pare disproporționată. Trebuie să prezinte rapid motivarea

Marcel Ciolacu: Hotărârea CCR în cazul Diana Șoșoacă pare disproporționată. Trebuie să prezinte rapid motivarea
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu a criticat duminică decizia Curții Constituționale de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Într-o postare recentă, Ciolacu a subliniat că rolul principal al CCR este de a proteja dreptul candidaților de a participa la alegeri, nu de a restricționa acest drept. El a insistat că funcțiile publice ar trebui câștigate prin vot popular, conform principiilor fundamentale ale democrației.

Premierul a cerut de asemenea ca CCR să publice rapid motivarea deciziei, care trebuie să includă argumente legale și constituționale solide.

„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales.

Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.
Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice.
Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale”, a transmis Marcel Ciolacu într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`