Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenționări Cod galben de ploi pentru majoritatea județelor din România.
Astfel, în intervalul 04 octombrie, ora 23 – 05 octombrie, ora 15, în sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vor fi ploi însemnate cantitativ.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
În perioada 05 octombrie, ora 15 – 06 octombrie, ora 12, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-estul Transilvaniei, vor fi averse însemnate cantitativ.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.
Amintim că, vineri, între orele 10 – 21, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h.
Totodată, din dimineața zilei de vineri (04 octombrie) și până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Moldovei și nord-vestul Munteniei.
Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică și luni (06 și 07 octombrie), mai ales în jumătatea de est a teritoriului.
Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp.
În regiunile sudice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h.