Dezmbembrări ilegale de mașini în Brașov. Zeci de mașini scoase din uz, găsite pe un câmp (VIDEO)

Dezmbembrări ilegale de mașini în Brașov. Zeci de mașini scoase din uz, găsite pe un câmp (VIDEO)
Sursa foto: Brasov.net

O afacere ilegală a fost descoperită în orașul Zărnești, din județul Brașov, unde pe un câmp s-au găsit 57 de mașini scoase din uz.

Mașini dezmbembrate ilegal

Polițiștii și Garda de Mediu Brașov au descoperit afacerea ilegală a unui bărbat de 48 de ani. Acesta avea 57 de mașini scoase din uz pe proprietarea sa, care se aflau în diferite etape de dezmembrare, informează Brașov.net.

Proprietarul terenului nu deținea autorizațiile necesare pentru a desfășura această activitate, iar el ar fi vândut piesele mașinilor second-hand fără a declara veniturile la stat.

Bărbatul a fost sancționat

În plus, polițiștii au stabilit că autovehiculele au fost cumpărate de la diferite persoane fizice pe care bărbatul le dezmembra.

„Astfel, în cadrul verificărilor efectuate, în orașul Zărnești, din județul Brașov, pe un teren deținut de o persoană fizică, au fost identificate 57 de autovehicule, în stare de nefuncționare, scoase din uz și aflate în diferite stadii de dezmembrare.

Verificările efectuate de polițiști la fața locului, cu privire la proveniența autovehiculelor și activitatea persoanei fizice, au arătat că aceasta nu ar deține vreo formă de organizare juridică și nici alte autorizații sau avize pentru dezmembrarea de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că autovehiculele ar fi fost achiziționate de la diferite persoane fizice, iar deținătorul acestora, un bărbat, de 48 de ani, din orașul Zărnești, ar derula activități neautorizate de dezmembrare a autovehiculelor, urmate de vânzarea pieselor second-hand, fără a declara către organele fiscale veniturile obținute din aceste activități”, a transmis IPJ Braşov.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, iar proprietarul terenului a primit o amendă de 7.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`