Tren rusesc interzis în Lituania. Polițiștii de frontieră au oprit unul

Tren rusesc interzis în Lituania. Polițiștii de frontieră au oprit unul
Sursa foto: Freepik.com

Polițiștii de frontieră din Lituania au refuzat să lase să treacă un tren rusesc de tranzit pentru că avea simbolul „Z”, ale armatei ruse, dar și inscriția „Vilnius este un oraș al Rusiei”.

Tren cu inscripții rusești

Incidentul a avut loc săptămâna trecută la frontiera Kena. Un tren de transit de la Moscova-Kaliningrad a sosit în Lituania, iar polițiștii de frontieră au observant simbolul Z și inscripția „ZOV”, pe unul dintre vagoane, iar pe altul era scris „Vilnius este un oraș al Rusiei”, informează Adevărul.

Echipajul trenului a fost luat la întrebări, dar nu a putut oferi nicio explicație legată de inscripțiile de pe tren.

Ce a făcut echipajul trenului

Polițiștii de frontieră au avertizat că dacaă înscrisurile nu vor fi șterse de pe tren, vagoanele nu vor intra în Lituania, iar pasagerii vor fi nevoiți să schimbe mijlocul de transport. În urma avertismentului, șeful de tren și echipajul său au șters inscripțiile cu nisip, sub atenta supraveghere a polițiștilor lituanieni de frontieră. După ce au făcut ceea ce li s-a spus, trenul și-a putut continua traseul.

În Lituania este interzis prin lege afișarea simbolurilor agresiunii ruse precum literele „Z” și „V”, dar și panglica Sfântului Gheorghe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`