Pauză de cafea la benzinărie. Reacția unei paciente care a așteptat aproape jumătate de oră în ambulanță

Pauză de cafea la benzinărie. Reacția unei paciente care a așteptat aproape jumătate de oră în ambulanță
Foto: Pixabay.

O anchetă disciplinară a fost deschisă în cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj. Membrii unui echipaj aflat în misiune au luat o pauză de cafea într-o benzinărie, în timp ce pacienta care era transportată la spital pentru o operație, a rămas în autospecială.

5 angajaţi ai serviciului judeţean de ambulanţă Gorj, membrii a două echipaje și asistenta șefă, sunt vizaţi de această ancheta administrativă. Este vorba despre un echipaj care transporta o pacientă la un spital din București şi un alt echipaj care se întorcea de la un alt transfer intraspitalicesc, fără pacient. Cele două echipaje s-au intersectat într-o benzinărie din judeţul Vâlcea, unde au rămas timp de 27 de minute, perioadă în care pacienta a aşteptat în ambulanţă, potrivit Observator News.

Conducerea instituţiei a deschis o anchetă internă, iar 3 dintre angajaţii vizaţi au răspuns deja la întrebările comisiei de disciplină. Săptămâna următoare, urmează ca şi ceilalţi doi salariaţi, aflați în concediu de odihnă programat, să ofere explicații.

Care a fost reacția pacientei

Pacienta era transportată la un spital din București pentru o intervenție chirurgicală, după ce aceasta a suferit o fractură la un picior.

Văzută singură în salvare, femeia a sunat un prieten, angajat al Serviciului de Ambulanţă Gorj. Aceasta l-a întrebat pe prietenul său dacă cunoaște motivul pentru care s-a oprit ambulanța.

Femeia nu a depus sesizare, însă incidentul a fost confirmat după ce datele de pe GPS-ul autospecialei au fost verificate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:19 - Despărțirea momentului. Mario Fresh și Alexia Eram și-au spus „adio”. Dezvăluiri despre separarea celor doi, în noua piesă a artistului
21:16 - Lucian Lungoci (PSD), despre Mircea Geoană: Pozează în povestea asta de independent și luptă împotriva partidelor politice, când el este, de fapt, produs politic (VIDEO)
21:14 - Boris Johnson a găsit un microfon ascuns în baie după o întâlnire cu Benjamin Netanyahu, susține fostul premier britanic în noua sa carte
20:57 - Cât costă kilogramul de varză în piață. Murăturile sunt mai scumpe
20:53 - Adrian Cozma: PSD dăunează grav României și dăunează grav sănătății PNL. Noi avem un țel cu totul diferit față de ce are PSD-ul. Marcel Ciolacu nu face decât să-l copieze pe Dragnea (VIDEO)
20:48 - Radu Miruță: Singurul candidat cu un mesaj credibil anti-PSD este Elena Lasconi. Geoană numai anti-PSD nu poate fi, Ciucă are mai multe poze cu PSD decât cu uniforma militară pe dumnealui (VIDEO)
20:36 - Diferența dintre carnea și ouăle din Ucraina față de cele din România. Prețul lor este mai mic
20:35 - Mihail Hodorkovski a șters postarea în care îl ataca pe Geoană
20:28 - Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a făcut public totul. Ce interdicție i-a pus tatăl său: “Mi-a spus să nu mă …”
20:24 - Nicolae Ciucă: Românii vor avea grijă, cum au avut de fiecare dată în alegeri, să nu lase puterea într-un singur loc. Nu vrem să avem din nou PSD-ul la toate butoanele (VIDEO)