Femeia care s-a căsătorit cu ea însăși sărbătorește un an de căsnicie. Aniversarea a fost marcată de un cadou inedit și o cină în oraș.
Sarah Wilkinson, în vârstă de 43 de ani, s-a căsătorit cu ea însăși pe data de 30 septembrie 2023. Ceremonia a avut loc în fața a 40 de prieteni și rude și a fost „oficializată” de un prieten de-ai miresei. Seara a continua cu o petrecere la care au fost prezenți și mai mulți invitați.
„Sunt bine aşa cum sunt; nu ai neapărat nevoie de cineva pentru a te completa” a fost mesajul pe care a încercat Sarah să-l transmită prin nunta cu ea însăși, potrivit BBC.
Femeia a mărturisit că dacă va apărea o persoană specială în viața ei, nu se va împotrivi unei relații. Însă, dacă acest lucru nu se va întâmpla, ea va fi bine.
„Eşti pre-programat pentru a-ţi dori un soţ, o casă, 2-4 copii, însă viaţa nu funcţionează întotdeauna aşa şi este totuşi plăcut să ai o zi de sărbătorit”, a mai declarat Sarah Wilkinson.
La un an de la marele eveniment, Sarah a decis să celebreze singură. A luat cina la restaurant și și-a trimis un buchet de 12 trandafiri vopsiți în culorile curcubeului.
„Este întotdeauna frumos să primeşti un cadou la serviciu şi să mergi prin birou cu un buchet masiv de flori”, a declarat aceasta.
„Am ieşit să iau masa singură, o masă pentru o persoană, o cină frumoasă cu friptură, iar între feluri m-am relaxat şi mi-am citit cartea”, a mai povestit Sarah despre modul în care și-a petrecut aniversarea.
Nunta organizată de Sarah a devenit virală pe rețelele de socializare, iar internauții nu au ezitat să își dea cu părerea. Aceasta mărturisește că a fost surprinsă de interesul pe care l-au manifestat oamenii pentru eveniment și a ales să se protejeze, necitind comentariile oamenilor de pe Internet.
„Unii oameni pot fi foarte nepoliticoşi şi ofensatori, aşa că unii prieteni s-au conectat şi mi-au trimis cele mai bune fragmente; pur şi simplu nu mă uit la lucrurile rele”, a mărturisit ea.
Ca în relația fiecăruia cu sieși, și în relația dintre Sarah și propria persoană au apărut mici neînțelegeri.
„Am încălcat câteva jurăminte”, a spus ea.
„Am jurat că nu voi rămâne fără hârtie igienică şi lapte şi am rămas fără ambele cel puţin o dată, aşa că trebuie să mă ocup de asta”, a adăugat apoi aceasta.