Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc, în România. Prețurile, din ce în ce mai mari. Ce avertizează specialiștii

Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc, în România. Prețurile, din ce în ce mai mari. Ce avertizează specialiștii
Sursa Foto: Flickr.com

Carnea de porc a devenit tot mai scumpă. Însă, de sărbători, prețul vai fi și mai mare, după cum se preconizează.

Producătorii au început deja să anunţe scumpirile care s-ar putea aplica chiar din această toamnă. De ar fi seceta severă şi importurile uriaşe. Cei care cresc animalele în propriile gospodării vor avea de câștigat.

„Una e carnea de porc crescută şi alta ce cumperi din magazin”

Cu toate acestea, nici gustul nu se compară cu carnea cumpărată.

„Aţi văzut că dacă iei un kilogram de carne din magazin şi o pui la prăjit, rămâne 400 de grame. Mai mult apă. Este rentabil. Eu am tăiat unul acum două săptămâni. Una e carnea de porc crescută şi alta ce cumperi din magazin. Din import, de unde vine”, a spus o femeie care crește animale în propria curte, potrivit Observator.

Prețul cărnii de porc a crescut cu 10-15% în ultimul an.

„Deja au început să crească uşor preţurile la carnea de porc. Undeva cu 3-4%, 5% maxim. Au fost mai mulţi factori, inflaţia, seceta. Toate au influenţat preţul produsului la raft”, a explicat un proprietar de carmangerie.

Cu cât se vinde carnea de porc

Muşchiuleţul de porc se vinde cu 46 de lei kilogramul, iar pulpa dezosată, în jur de 24 de lei. Pe măsură ce se apropie iarna, preţurile vor mai creşte.

„O creştere cu minim 10% va fi per kilogram de sortiment de carne de porc”, a explicat Dragoş Frumosu, expert industria alimentară.

„Producţiile de cereale şi mai ales de porumb au fost foarte mici, spre zero. Avem o creştere cam de 10% a costului furajelor. A crescut costul cu forţa de muncă. A devenit din ce în ce mai rară şi mai scumpă”, a precizat Adrian Balaban, producător de carne de porc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)