Câciu spune că nu a fost amânată trimiterea la Comisie a planului pe 7 ani de reducere a deficitului: „Nu înţeleg această fugă de responsabilitate, probabil e din consultanţa politică a unora” (VIDEO)

Câciu spune că nu a fost amânată trimiterea la Comisie a planului pe 7 ani de reducere a deficitului: „Nu înţeleg această fugă de responsabilitate, probabil e din consultanţa politică a unora” (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Adrian Câciu (PSD), ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a negat, miercuri, informațiile apărute în spațiul public, conform cărora planul pe 7 ani de reducere a deficitului bugetar nu va mai fi trimis Comisiei Europene până pe 15 octombrie, cum fusese stabilit inițial. Câciu a spus că angajamentul va fi respectat, dar a invocat și o „teamă de asumare” și „fugă de responsabilitate”.

Câciu, despre planul de reducere a deficitului

„România are nevoie de un plan pe 7 ani, că are cheltuieli de investiţii foarte mari, pe care nu cred că cineva vrea să le amâne sau să le anuleze. Probabil că există, în zona politică, această teamă de asumare”, a declarat Adrian Câciu, la finalul ședinței de guvern.

Acesta a precizat că planul va fi unul generic inițial și va include reforme prevăzute deja în PNRR.

După trimiterea planului, vor urma negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene care pot dura până în aprilie 2025, când va fi ultima ajustare din partea Comisiei privind toate statele membre: „Nu e România singura ţară într-o procedură de deficit excesiv şi atunci va fi un assessment făcut în ECOFIN, probabil că în aprilie, că trebuie să se închidă deficitele ESA din toate ţările membre, care sunt comunicate la finele lui martie”.

Câciu, despre efortul de reducere a deficitului: Nu înţeleg această fugă de responsabilitate

„Din ce ştiu şi din ce se va întâmpla – sper să se întâmple, că cred că suntem o coaliţie de oameni responsabili – până în 15 octombrie acest plan va fi pus pe masa coaliţiei, aprobat şi trimis la Comisie. (…)

Câteodată, intrarea în normal e ceva senzaţional, că lumea s-a dezobişnuit de normal. Noi, ca politicieni, trebuie să ne asumăm, împreună cu mediul de afaceri, mediul social, că vom face aceste lucruri. (…)

Nu înţeleg această fugă de responsabilitate, probabil e din consultanţa politică a unora. Sper să nu avem această problemă”, a mai declarat ministrul Adrian Câciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`