Ce trebuie să știe toți pensionarii care au lucrat în condiții deosebite sau speciale. „Aceste lucruri trebuie spuse, să se știe adevărul”

Ce trebuie să știe toți pensionarii care au lucrat în condiții deosebite sau speciale. Aceste lucruri trebuie spuse, să se știe adevărul
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a transmis „săgeți” către PNL, în ceea ce privește problema legii pensiilor.

Deputatul PSD a spus la Antena 3 CNN că legea 127, „care era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului”.

Totodată, el acuză că liberalii au trecut pensiile militare în PNRR ca pensii speciale „doar pentru a aduna voturi”.

„Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat”, a ținut să precizeze fostul ministru.

„Aceste lucruri trebuie spuse, să se știe adevărul”

„Nu Guvernul actual a blocat aplicarea Legii 127 (a pensiilor – n.r). Sau nu tot guvernul, că o parte erau la guvernare cu USR când au scris PNRR. Noi uităm foarte repede și poate asta e un atribut să putem merge mai departe.

Dar legea 127, care era o lege foarte bună, a fost blocată de dreapta românească, PNL și USR, doar pentru că era o lege a PSD-ului. S-au scris în PNRR numai lucruri rele pentru cetățeni – de la acel procent de 9,4, de la faptul că s-a scris neprofesionist, o expresie juridică inexistentă în România și anume pensii speciale pe care să o poată folosi oricine în comunicare publică, dar nu în documente oficiale, pentru că vorbim de militari pe care i-au băgat tot cei care au scris.

Nu Guvernul actual a blocat Legea 127. Nu Guvernul actual a scris PNRR.

Nu trebuie să uităm că opt din 10 cetățeni români au primit majorări, mulți dintre ei majorări consistente, pentru că s-a realizat, în sfârșit, în România așezarea pe contributivitate, indiferent de domeniu de activitate. Dacă vorbim de cei care au lucrat în condiții deosebite și în condiții speciale, legea actuală nu le-a luat niciun drept câștigat. Se acordă în continuare reducerea vârstei standard de pensionare, se acordă în continuare stagiul suplimentar, se acordă în continuare punctaj suplimentar. Este un mod de calcul care a fost discutat. Revin iarăși la PNRR. Noi am scris și această lege gândindu-ne la oameni, dar cu anumite constrângeri din PNRR.

Aceste lucruri trebuie spuse, să se știe adevărul dacă vorbim de nevăzători, dacă vorbim de militari. Repet, nu noi i-am băgat în PNRR ca pensii speciale. Acea lege băgată în Parlament de colegii de la PNL doar pentru a aduna voturi pentru că le aduc aminte – ei au trecut pensiile militare în PNRR ca pensii speciale. Ei au fost la guvernare și puteau să rezolve când au fost singuri cu USR cu problema. Nu acum, în campania electorală, ca să pun clar punctul pe i.

Dacă vorbim de noua lege a pensiilor, nu știu cum colegii liberali au ajuns de la o lege profund liberală la o lege care trebuie amendată ș.a.m.d.”, a transmis Marius Budăi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:16 - Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc, în România. Prețurile, din ce în ce mai mari. Ce avertizează specialiștii
20:04 - Câți bani primește Simona Halep pentru victoria de la Hong Kong. A câștigat 15 puncte WTA
19:45 - Cetățenii vor putea acorda primul ajutor unei persoane care intră în stop cardio-respirator. Care sunt stațiile de metrou din București unde a fost montat câte un defibrilator
19:41 - Diana Stoica (USR), despre miniterenul de golf amenajat la vila de protocol de la Neptun folosită de Iohannis: „Nu are niciun fel de jenă să le ceară celor de la RAPPS! Ciolacu îi dă câți bani cere dânsul” (VIDEO)
19:37 - O angajată DGASPC Suceava a ajuns la spital. Un copac a căzut peste ea, în curtea instituției
19:36 - Câciu spune că nu a fost amânată trimiterea la Comisie a planului pe 7 ani de reducere a deficitului: „Nu înţeleg această fugă de responsabilitate, probabil e din consultanţa politică a unora” (VIDEO)
19:08 - Sergiu Bîlcea, despre reamenajarea vilei de protocol de la Neptun: RAPPS trebuie să investească în patrimoniu, dar trebuie să și spună de ce face acest lucru. Vila aceasta a avut mulți oaspeți, printre care fostul președinte Bush (VIDEO)
19:08 - Clujenii sunt sfătuiți, prin panouri, să se mute în Bacău. „Chiria prea mare?”
19:05 - Miniteren de golf pentru Iohannis | Dancă (FD): Încă un exemplu de sfidare a președintelui, care-și încheie al doilea mandat în bătaie de joc față de toți românii (VIDEO)
18:51 - Angelina Jolie, într-o relație cu un bărbat mult mai tânăr. Este un celebru cântăreț. Unde au fost surprinși cei doi