O brăileancă, în stare de șoc după ce a vrut să schimbe o piesă la mașină. Sub capotă a dat peste un șarpe

O brăileancă, în stare de șoc după ce a vrut să schimbe o piesă la mașină. Sub capotă a dat peste un șarpe
Foto: pixabay.

Clipe de groază trăite de o brăileancă în momentul în care a vrut să schimbe o piesă la mașină. Nu mică i-a fost mirarea când a aflat că sub capotă se află un șarpe.

Musafirul nepoftit avea o lungime de 70 de centimetri. Șoferița a sunat imediat la 112 și a așteptat apariția jandarmilor, care au reușit să captureze reptila.

În urma solicitării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a constatat prezența unui șarpe în interiorul mașinii, cu lungimea de aproximativ 0,70 cm, potrivit observatornews.

Astfel, în condiții de siguranță, jandarmii și au intervenit prinzând șarpele pe care ulterior l-au eliberat în mediul natural, fără ca cineva să fie rănit.

Recomandăm cetățenilor care constată prezența unui șarpe indiferent de locul unde îl observă, fie că este grădină, casă sau mașină, să manifeste o atenție sporită și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate pentru a fi îndepărtat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`