Mai multe rămășițe umane, dar și articole vestimentare au fost găsite într-un sat din Gorj, în apropierea unei benzinării abandonate. Un localnic care își plimba câinele în zonă le-ar fi descoperit.
Localnicii, dar și anchetatorii, bănuiesc că fragmentele de oase ar putea să fie ale unei persoane, dispărută de ceva vreme. Ironia sorții face ca femeia să fi condus cu decenii în urmă o societate care a funcționat chiar în locul în care au fost găsite oasele umane, potrivit Știrile ProTv.
Rămășițele umane au fost descoperite de un localnic care își plimba câinele pe un teren din localitatea Bâlteni, unde, cu ani în urmă, a funcționat o firmă de transport. Când au auzit descoperirea, localnicii s-au gândit imediat că ar putea să fie vorba despre vecina dispărută, pe care nu au mai văzut-o de la sfârșitul verii.
„S-a găsit un craniu și câteva oase și un pantof, ceva, atât”, a spus o localnică. „Trecea zilnic, trecea și se întorcea, zilnic – și să fi murit ea aici – nu știu ce să vă spun, ea mai venea pe aici, se mai uita, pleca, cine poate să știe”, a mai spus aceasta.
Femeia dispărută de care vorbesc sătenii avea 79 de ani la data dispariției și obișnuia să meargă zilnic kilometri întregi pe jos, chiar și pe căldurile toride de vară.
„Și până la Rovinari a mers pe jos, că am oprit noi odată să o luăm și a zis că nu, că ea merge pe jos, s-o luăm acasă. Foarte mult circula, dar acum mergea într-un baston”, a spus o localnică”.
„Nu știm nimic, suntem veniți de-o săptămână, am auzit și noi la vecini, dar nu știm ce și cum. S-ar putea să fie ea – așa s-a zvonit, că au luat-o să vadă dacă este ea”, au mai precizat doi săteni.
În prezent, criminaliștii așteaptă raportul medicilor legiști pentru a stabili ale cui sunt rămășițele. Un lucru clar în acest caz este că la fața locului au fost descoperite haine și încălțăminte purtate de o femeie.