Parlamentul a votat noua conducere a BNR: Mugur Isărescu, încă un mandat de guvernator / Cum răspunde Roberta Anastase speculațiilor că și-a dorit un post la BNR pentru că nu a mai prins loc eligibil la parlamentare (VIDEO)

Parlamentul a votat noua conducere a BNR: Mugur Isărescu, încă un mandat de guvernator / Cum răspunde Roberta Anastase speculațiilor că și-a dorit un post la BNR pentru că nu a mai prins loc eligibil la parlamentare (VIDEO)

Parlamentul a votat, marți, conducerea Băncii Naționale a României (BNR) pentru următorii cinci ani. Mugur Isărescu a obținut un nou mandat de guvernator și de președinte al Consiliului de Administrație (CA). El e cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale – deține funcția din 1990, cu o pauză de un an, în 2000, când a fost premier.

Cine mai face parte din conducerea BNR

Leonardo Badea e noul vicepreședinte al CA și prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu a devenit viceguvernator și membru al CA, iar Cosmin-Stefan Marinescu, consilier economic al președintelui Klaus Iohannis, e și el viceguvernator și membru în CA.

De asemenea, au mai primit votul pentru a fi membri în CA ai BNR: Aura Socol, Roberta Anastase, Alexandru Nazare, Csaba Balint şi Cristian Popa.

Mandatul acestora va începe pe 11 octombrie și va dura cinci ani.

Roberta Anastase, despre numirea sa la BNR

Întrebată de reporteri, senatoarea PNL Roberta Anastase a respins informațiile conform cărora și-a dorit un post la BNR pentru că nu a mai prins un loc eligibil pe listele de candidați la alegerile parlamentare din 1 Decembrie.

„Sunt convinsă că nu e vorba de vreo declarație a unui coleg de-al meu. Mă simt onorată de propunerea făcută de colegii mei de a face parte din Consiliul BNR şi sunt convinsă că voi contribui cu ideile, cu experienţa mea în management la funcţionarea BNR. (…)

Am fost europarlamentar, fac parte din Comisia de pregătire a aderării la OCDE. (…) Am fost preşedinte în exerciţiu al Adunării Parlamentare a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, încă sunt preşedinte al Comisiei politice a acestei organizaţii.

Aş invoca tocmai principiile dezvoltate de această organizaţie în ce priveşte guvernarea întreprinderilor de stat, care recomandă ca în conducerile în zona neexecutivă – pentru care am aplicat şi eu azi – să fie cooptaţi oameni care au profesii diverse, astfel încât să vină să îmbunătăţească funcţionarea unor instituţii”, a declarat Roberta Anastase.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`