Zeci de kilograme de canabis descoperite într-o casă din Buzău. Plantele erau depozitate în saci

Zeci de kilograme de canabis descoperite într-o casă din Buzău. Plantele erau depozitate în saci
Sursa foto: captura video B1 TV

Un bărbat de 50 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, după ce procurorii DIICOT au descoperit în casa sa peste 20 de kilograme de canabis.

Cantitatea de droguri a fost confiscată

Procurorii DIICOT au reținut bărbatul, în data de 30 septembrie, pentru trafic de droguri de risc, după ce în casa sa din comuna Ciliba au găsit o cantitate mare de canabis. Plantele erau depozitate în șase saci. Întreaga cantitate a fost confiscată de către polițiști, informează Adevărul.

„Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în ziua de 30 septembrie a.c., aceasta ar fi deţinut la domiciliul său din comuna Cilibia, judeţul Buzău, 6 saci conţinând peste 20 de kilograme de fragmente uscate de plante de canabis, cantitate ridicată pe parcursul percheziţiei domiciliare. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT -BT Buzău au dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore”, se precizează în comunicatul transmis de IPJ Buzău.

Bărbatul se află în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 30 octombrie, dar decizia instanței nu este definitivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`