Nicolae Ciucă: Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, care va permite românilor, ca din 2025, să călătorească fără vize în Statele Unite

Nicolae Ciucă: Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, care va permite românilor, ca din 2025, să călătorească fără vize în Statele Unite
Sursa foto: Nicolae Ionel Ciucă / Facebook

Nicolae Ciucă, lider PNL și candidat al partidului la alegerile prezidențiale, a anunțat că românii vor putea călători fără vize în SUA începând din 2025.

Nicolae Ciucă: Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA

Liderul PNL a făcut anunțul, marți, într-o postare pe Facebook.

„Anunț cu bucurie vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, care va permite românilor, ca din 2025, să călătorească fără vize în Statele Unite. De-a lungul anului 2023, am avut discuții directe cu senatori americani și am făcut eforturi diplomatice intense pentru a obține acest statut. În martie, senatorii Durbin și Shaheen au introdus un proiect de lege în Congres pentru a sprijini România în acest demers. A fost un moment crucial și un semnal puternic din partea partenerilor noștri americani”, a declarat Nicolae Ciucă.

„În aceeași perioadă, a mandatului meu de premier, am numit un coordonator național pentru Visa Waiver, astfel încât toate instituțiile să lucreze împreună pentru îndeplinirea criteriilor tehnice și de securitate necesare. Aceste eforturi nu doar că vor facilita călătoriile, dar vor consolida și mai mult relația noastră strategică cu SUA, în beneficiul fiecărui român. Mulțumesc tuturor echipelor implicate pentru determinarea și profesionalismul de care au dat dovadă în îndeplinirea acestui obiectiv major!”, a adăugat liberalul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`