Oana Roman a povestit, recent, că fiica ei, Isabela, a luat-o prin surprindere cu gestul său.
Isa s-a gândit să-i facă mamei ei o surpriză, care i-a și reușit, deși nu a apelat la niciun ajutor din partea cuiva apropiat.
Fiica lui Petre Roman a mărturisit că a rămas fără cuvinte și că Isa a reușit să o impresioneze până la lacrimi.
Isa a vrut să o facă pe mama ei să fie fericită și să aibă parte de un moment de relaxare. Astfel că, singură, din propria inițiativă, micuța a aranjat o cină la restaurantul preferat al mamei sale.
Chiar ea a făcut rezervarea, iar apoi a însoțit-o într-acolo. Iar ca tacâmul să fie complet, întreaga masă a fost plătită din banii Isei, potrivit Cancan.
Oanei nu i-a venit să creadă ce surpriză a putut s-i pregătească fiica ei în vârstă de doar 10 ani. Vedeta s-a declarat o mamă cu adevărat norocoasă și a fost emoționată de eforturile pe care Isabela le-a depus pentru a o face fericită.
„Voiam să vă povestesc că Isabela a sunat, la 10 ani, a rezervat masă la un restaurant care știe că mie îmi place foarte tare și m-a invitat în seara asta la restaurant. Nu mi-a spus unde venim, mi-a pus adresa pe Waze și am venit direct aici.
Și, da, a rezervat singură masa și plătește singură, pentru că are banii ei. Deci pe mine nu mă scot la masă prietenele și nici vreun bărbat, mă scoate la masă și îmi face surpriză fetița mea cea minunată. Sunt binecuvântată, ceea ce vă doresc și vouă”, a povestit Oana Roman, pe Instagram.
Oana a precizat că a luat masa alături e fiica ei la un restaurant libanez și s-au bucurat enorm de timpul petrecut împreună.
După despărțirea definitivă de Marius Elisei, Isa a rămas cu mama ei, Oana Roman, care încercă să îi ofere acesteia tot ce are nevoie și vrea să o facă să se simtă cât mai bine, să nu resimtă absența tatălui.