Terifiant! Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături

Terifiant! Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături
Sursa Foto: Freepik

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1 din Capitală.

Victima, un bărbat în vârstă de 34 de ani

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat luni, 30 septembrie, că a pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 29 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„La data de 25.09.2024, în intervalul orar 15,00 – 16,00, în timp ce se afla în municipiul Bucureşti, Sectorul 1, într-un imobil folosit de persoane fără adăpost, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul i-a aplicat victimei (un bărbat în vârstă de 34 de ani) mai multe lovituri cu o sapă în cap, cu consecinţa unor leziuni traumatice incompatibile cu viaţa. Ulterior, inculpatul a învelit cadavrul în două pături şi l-a transportat cu un cărucior de cumpărături până într-o zonă cu vegetaţie din apropiere, unde a abandonat atât cadavrul, cât şi căruciorul”, au transmis procurorii, citați de Agerpres.

Trupul victimei a fost descoperit în data sâmbătă

Ulterior, trupul victimei a fost descoperit în data de 28 septembrie de către o persoană care a anunţat autorităţile prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

În caz, ucigaşul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`