Proiect USR: imobilele pentru care s-au folosit 30% materiale reciclate nu vor mai plăti impozite locale 3 ani

Proiect USR: imobilele pentru care s-au folosit 30% materiale reciclate nu vor mai plăti impozite locale 3 ani
Deputata USR Diana Buzoianu. Sursa foto: Diana Buzoianu / Facebook

Parlamentarii USR Diana Buzoianu, Remus Negoi, Aurel Oprinoiu și Raoul Trifan au depus un proiect de lege destinat gestionării deșeurilor provenite din construcții și demolări.

Proiectul are ca scop îmbunătățirea semnificativă a gestionării, reciclării și valorificării acestor deșeuri în România. Inițiativa vine ca răspuns la nevoile urgente de a ne proteja sănătatea în fața poluării aerului, de a proteja mediul înconjurător și de a încuraja economia circulară în sectorul construcțiilor.

„Avem dreptul fundamental la sănătate doar pe hârtie. În fapt, respirăm un aer care ne otrăvește, iar casele noastre stau lângă munți de deșeuri din construcții, unele dintre ele periculoase. Vrem să trăim într-un mediu curat, la fel cum trăiesc germanii, francezii sau spaniolii.

Este momentul să oprim poluarea rezultată în urma lucrărilor de construcții și să ne asigurăm că drepturile noastre la sănătate și la un mediu curat sunt respectate în mod real, nu doar în teorie”, declară deputata USR Diana Buzoianu, coinițiatoarea proiectului de lege.

Propunem ca, în cazul în care la construcția unui imobil nou s-au folosit materiale reciclate în proporție de cel puțin 30% din cantitatea totală de materiale de construcții utilizate, lucrarea să beneficieze de scutiri la plata impozitelor locale pentru imobilul respectiv pe o perioadă de minimum trei ani.

De asemenea, titularii de autorizații de construire să aibă planuri de gestionare a deșeurilor, să ceară primăriilor soluții de reciclare și valorificare a deșeurilor din construcții, să realizeze un raport la final care să fie analizat de instituțiile statului. Autoritățile publice vor avea și ele obligații precum folosirea a 25% materiale reciclate în lucrările de modernizare a infrastructurii de transporturi.

„Această inițiativă este un pas decisiv pentru ca România să-și îmbunătățească performanțele în domeniul protecției mediului și să se alinieze cu țintele europene privind sustenabilitatea. Pe lângă beneficiile ecologice evidente, această lege va stimula și competitivitatea sectorului construcțiilor, va deschide noi oportunități de afaceri și va crea locuri de muncă în industrii legate de reciclare și inovare tehnologică”, explică senatorul USR Remus Negoi, coinițiator al proiectului de lege.

Legea propune un cadru clar pentru colectarea, sortarea și reciclarea deșeurilor din construcții și demolări (DCD), vizând valorificarea a cel puțin 70% din masa deșeurilor nepericuloase. Obiectivele includ crearea de politici eficiente, creșterea ratei de reciclare și reutilizare, combaterea depozitării ilegale, promovarea demolării selective pentru gestionarea sigură a substanțelor periculoase și implementarea de standarde pentru utilizarea materiilor prime reciclate, contribuind astfel la reducerea amprentei de carbon și a impactului ecologic al sectorului construcțiilor.

Adoptarea acestei legi va aduce beneficii majore atât pentru mediu, cât și pentru industria construcțiilor, contribuind la dezvoltarea unui sector mai sustenabil și eficient. Încurajarea utilizării materialelor reciclate va stimula dezvoltarea pieței de reciclare și va reduce impactul asupra resurselor naturale.

Gestionarea corectă a deșeurilor din construcții va avea un impact pozitiv asupra calității vieții și va oferi oportunități de dezvoltare în domeniul infrastructurii și construcțiilor.

(Material susținut de USR)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)