Netanyahu a sfidat apelurile internaționale de încetare a focului și a bombardat Beirutul: „Israelul caută pacea. Israelul tânjește după pace”. Delegații ONU au ieșit din sală

Netanyahu a sfidat apelurile internaționale de încetare a focului și a bombardat Beirutul: „Israelul caută pacea. Israelul tânjește după pace”. Delegații ONU au ieșit din sală
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Ilia Yefimovich

Benjamin Netanyahu a respins apelurile globale pentru încetarea focului într-un discurs sfidător adresat Națiunilor Unite, care a fost rostit cu abia o oră înainte ca așa zisele atacuri aeriene masive împotriva liderului Hezbollah să distrugă mai multe blocuri de apartamente din Beirut.

Netanyahu spune că Israel e un campion al păcii

Adresându-se adunării generale de la New York, prim-ministrul israelian și-a prezentat țara drept un campion al păcii și prosperității pentru Orientul Mijlociu, chiar dacă forțele sale de securitate pregăteau un atac care a răspândit teroarea pe străzile capitalei libaneze și a sporit temerile față de un război regional total, anunță The Guardian.

„Israelul caută pacea. Israelul tânjește după pace. Israelul a făcut pace și va face pace din nou”, a spus el, dar nu a menționat acordurile de încetare a focului pentru Gaza și Liban care au fost susținute de SUA.

În schimb, el a amenințat cu mai multe atacuri într-o campanie împotriva Hezbollah care a început săptămâna trecută cu pagere explozive, iar săptămâna aceasta s-a extins la atacuri aeriene care au ucis peste 700 de persoane și au strămutat cel puțin 90.000.

Delegații au ieșit din sala adunării generale a ONU, în timp ce Benjamin Netanyahu urca pe podium

„Vom continua să distrugem Hezbollah”, a spus el într-o sală pe jumătate goală. Multe delegații naționale au ieșit în semn de protest când Netanyahu a urcat pe podium.

Gestul de ieri al Israelului a fost o renunțare clară a planurilor de încetare a focului de 21 de zile peste granița cu Liban, care au fost susținute de SUA și Franța și elaborate în strânsă colaborare cu guvernul israelian.

La scurt timp după ce a terminat de vorbit, explozii uriașe s-au văzut în sudul Beirutului, reducând șase clădiri la moloz, se pare că în încercarea de a-l asasina pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, prin eliminarea unui buncăr subteran.

Biroul lui Netanyahu a spus că acesta va zbura spre casă imediat, încălcând o regulă obișnuită împotriva călătoriilor în Sabatul evreiesc. Acesta a publicat o fotografie a primului ministru care a ordonat bombardamentul, se pare că de la un telefon fix într-un centru de comandă improvizat din New York.

Netanyahu a spus că ONU e o „mlaștină antisemită”

Liderii mondiali reuniți la New York pentru adunarea generală a ONU în această săptămână și-au folosit în mod repetat momentele de apariție în lumina reflectoarelor globale pentru a pleda pentru oprirea războiului din Gaza și de peste granița cu Liban.

Înainte să vină momentul ca Israelul să-și exprime punctul de vedere vineri dimineață, prim-ministrul sloven, Robert Golob, a cerut: „Domnule Netanyahu, opriți acest război acum”, iar prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif, a descris atacurile din Gaza drept „măcelul sistematic de oameni nevinovați”.

Netanyahu a răspuns descriind ONU ca fiind o „mlaștină antisemită” și a insistat că Israelul își dorește victoria militară. „Învingem”, a spus el, adăugând că de la atacurile conduse de Hamas din 7 octombrie, Israelul a arătat că „dacă ne atacați, vă vom ataca”.

Netanyahu a mai spus că campania împotriva Hezbollah va continua până când israelienii se vor putea întoarce la casele lor din nordul țării, iar războiul din Gaza se va opri numai atunci când Israelul va declara „victorie totală” sau Hamas își va depune armele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)