Curtea de Apel Craiova a confirmat condamnarea la 15 ani de închisoare pe care a primit-o Mario Alexandru Fojică, vineri, printr-o decizie definitivă, transmite Agerpres.
Pe 27 iunie 2023, pe când avea 17 ani și era elev al Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Mario Alexandru Fojică i-a înjunghiat pe o fată de 14 ani și pe prietenul ei, iar minora a murit din cauza rănilor suferite.
Astfel, în septembrie 2023, Fojică a fost trimis în judecată pentru omor calificat și tentativă de omor calificat, iar anchetatorii spuneau la acel moment că inculpatul „a plecat de acasă cu intenția clară de a ucide pe cineva, rămânându-i doar să-și aleagă victimele”.
Pe 28 iunie, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe tânăr la 15 ani de închisoare ca măsură educativă într-un penitenciar pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, port fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Totodată, instanța admitea acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi îl obliga pe inculpat la plata către această parte civilă a sumei de 29.317 lei, cu titlu de despăgubiri materiale. În plus, îl obliga, în solidar cu părţile responsabile civilmente Fojică Constantina şi Fojică Marius, la plata sumelor totale de 600.000 euro şi 200.000 lei cu titlu de despăgubiri morale către părţile civile din dosar şi a sumei de aproape 60.000 de lei cu titlul de despăgubiri materiale.
Curtea de Apel a luat o decizie definitivă în dosar, vineri, 27 septembrie.
„Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Fojică Mario-Alexandru şi de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei penale nr. 325 din data de 28 Iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5596/63/2023. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28.06.2024, în continuare, la zi. Obligă apelanţii la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Fojică Mario-Alexandru la plata către părţile civile Lungu Flavius Narcis, Lungu Ana-Maria şi Lungu Alexia-Andreea a sumei de 4.020 de lei (3.750 de lei onorariu apărător ales şi suma de 270 lei cheltuieli ocazionate de deplasare), cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta”, se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Craiova.