Autoritățile din Bacău au identificat o persoană, suspectă în cazul incendiilor izbucnite la două gospodării. În urmă cu două zile, în comuna Gura Văii din județul Bacău, două gospodării au fost cuprinse de flăcări.
În noaptea de 24 septembrie, două case din Gura Văii au luat foc, iar localnicii le-au indicat polițiștilor un posibil suspect. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani din aceeași localitate, care, după incident, diispăruse de la domiciliu, conform Știrile ProTv.
Polițiștii au reușit să îl găsească și l-au reținut pentru 24 de ore, pentru distrugere prin incendiere.
Autoritățile caută în prezent dovezi care să lămurească dacă bărbatul are implicații în alte două cazuri, în care au ars alte două case, la începutul lunii. Bărbatul le-a transmis anchetatorilor că statul i-a luat cei șase copii şi de atunci şi-a pierdut cumpătul. Suspectul va fi prezentat unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.