Cățelul din Năvodari care a fost legat de mașină și târât, a fost salvat. În ce stadiu se află acum patrupedul

Cățelul din Năvodari care a fost legat de mașină și târât, a fost salvat. În ce stadiu se află acum patrupedul
Sursă foto: Pixabay

Paky, cățelul care a fost legat de mașină și a târât pe străzile din Năvodari, a fost salvat de polițiștii constănțeni. Imagini cu câinele aflat în suferință au circulat în mediul online, iar în cele din urmă au ajuns și la autorități, care au luat primele măsuri.

Stăpânul câinelui a fost identificat

Stăpânul câinelui a fost identificat, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal. Individul de 57 de ani a legat animalul de mașina care transporta pe plafon un butoi, apoi a circulat pe drumurile publice din Năvodari. Patrupedul a fost legat în tot acel timp de mașină, fiind nevoit să țină pasul, conform observatornews.ro. 

Imaginile șocante cu Paky au stârnit revoltă în mediul online și au ajuns și în atenția polițiștilor, care l-au identificat pe șofer și i-au cerut socoteală pentru gestul extrem. Polițiștii care l-au salvat pe patruped au postat un mesaj drăguț.

„Paky este acum în siguranță, hrănit și îngrijit într-un adăpost din Lumina. Va rămâne acolo până-și va găsi un stăpân iubitor. Colegii noștri l-au vizitat în fiecare zi. Vă mulțumim pentru gândurile bune!”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Pe numele stăpânului a fost deschis un dosar penal

Stăpânul paturpedului s-a ales cu dosar penal pentru rănirea cu intenție a animalului. Cercetările sunt continuate în acest caz de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a infracţionalităţii de Mediu, compartimentul Protecţia Animalelor. Pentru fapta sa, bărbatul poate ajunge după gratii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)