Un turist rătăcit şi o căţeluşă pierdută, salvaţi de jandarmi de pe marginea unei prăpăstii din Buila

Un turist rătăcit şi o căţeluşă pierdută, salvaţi de jandarmi de pe marginea unei prăpăstii din Buila
Sursa foto: Facebook - Salvamont Prahova

Un turist din Bucureşti care s-a rătăcit pe un traseu montan din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa a fost salvat de jandarmii montani. Acesta a fost coborât de pe munte în siguranță împreună cu o cățelușă pierdută, provenită de la un lăcaș de cult, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.

Turistul în vârstă de 55 de ani a anunţat marți autorităţile, prin 112, că are nevoie de ajutor. În timp ce aştepta jandarmii, lângă el a apărut căţeluşa, care a stat acolo liniştită până la sosirea salvatorilor, potrivit Agerpres.

„Dorel şi George au plecat imediat spre zona indicată de bărbat. Au luat legătura cu persoana rătăcită, care le-a spus jandarmilor că este pe marginea unei prăpăstii şi îi e teamă să mai înainteze. Îi era frig şi frică. Jandarmii i-au transmis să se adăpostească lângă o stâncă până când vor sosi. Două ore şi 40 de minute a durat drumul parcurs de jandarmi până la locul unde se afla bărbatul. Un traseu periculos, mai ales în timpul nopţii. Până la sosirea colegilor noştri, lângă bărbat a apărut de nicăieri o căţeluşă. Rătăcită şi ea. S-a aşezat liniştită lângă el şi a rămas tot timpul acolo, aşteptând. Când au ajuns jandarmii, ea a fost prima care i-a întâmpinat, sărind pe ei cu bucurie, ştiind că o vor duce acasă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea.

După ce l-au recuperat pe bărbat şi l-au dus într-o zonă sigură lângă Mănăstirea Pahomie, jandarmii şi-au continuat misiunea de a o duce în siguranţă şi pe căţeluşă.

„Jandarmii s-au asigurat că bărbatul este bine, apoi au coborât împreună până la Mănăstirea Pahomie, unde bărbatul avea maşina. Căţeluşa i-a urmat. După ce l-au lăsat, în siguranţă, pe bărbat la maşină, colegii noştri s-au întors la autospeciala de serviciu pentru a reveni la postul montan. Când au deschis uşa, căţelul a sărit direct pe scaunul din faţă, nevrând să mai coboare din maşină. Colegii noştri şi-au dat seama că ‘acasă’ pentru ea era în altă parte. Au lăsat-o pe scaun şi au pornit împreună. Peste câţiva kilometri, la Mănăstirea Iezer, jandarmii au oprit maşina, încercând să vadă care este reacţia căţeluşei. Când au deschis uşa, a sărit imediat jos, de pe locul ei şi s-a îndepărtat spre mănăstire, semn că îşi regăsise casa”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)