Octavian Belu reacționează după ce el și Mariana Bitang au fost acuzați de campioana mondială la gimnastică, Maria Olaru că s-au purtat într-un mod agresiv și aspru pe vremea când îi erau antrenori.
Antrenorul nu a dat un răspuns ferm privind aceste acuzații, precizând mai exact că așteaptă să citească cartea și apoi va putea să spună ceva referitor la aceste lucruri.
"Nu fac niciun comentariu, că m-am mai lansat în comentarii la alte cărți înainte care au făcut astfel de revelații, după care discutând cu persoana respectivă n-a spus, n-a făcut, n-a scris, a fost interpretat. Așa poate să mă întrebe dacă mi-am bătut fata sau i-am dat o palmă la fund când avea șase ani. Mie mi se pare puțin bizar, că acum când gimnastica trece prin momentele prin care trece apare o astfel de carte. De ce n-a apărut acum 10 ani?";
"Vedeți, n-a apărut nicio carte scrisă de un antrenor, ca să se vadă cât suferă un antrenor, plecat de acasă zeci de ani de zile și făcând o activitate care îi cere mult consum nervos. Dacă ea acum regretă că a făcut gimnastică și a fost campioană mondială și olimpică, este altă situație. A apărut în toată lumea, de fapt este o modă, a spus Ocravian Bellu, potrivit Republica.ro.