Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a respins acuzațiile europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan, conform căruia Guvernul Ciolacu „a blocat absorbția de fonduri europene”. Simonis a remarcat ironic-amuzat faptul că PNL își asumă meritele pentru toate aspectele pozitive ale guvernării, dar când e vorba de cele negative, cumva e doar vina PSD.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
„Nu știu la ce se referă, iertați-mă că nu urmăresc nici pe Siegfried Mureșan sau cum îi zice, nici pe dl Sighiartău, nu le urmăresc postările, dar să știți că odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, Comisia a făcut economii și de la fiecare stat membru au fost tăiate anumite sume.
Dacă la acei bani se referă, i-a pierdut și Franța, și Germania, și Spania și toată lumea”, a declarat Alfred Simonis.
Liderul social-democrat a remarcat apoi faptul că PNL se lipește de toate aspectele pozitive ale guvernării, iar pe cele negative le aruncă în spatele PSD.
„Pe mine mă amuză uneori că atunci când există o veste bună dată de Guvern, cum a fost creșterea pensiilor, cei de la PNL au sponsorizat în toată presa că au crescut pensiile. Când au apărut 1-3.000 de dosare greșit calculate, regretabil, dar corectabil, au dat vina pe premier și PSD.
Acum, când se implementează marile autostrăzi și se atrag bani și avem record din PNRR toți banii cheltuiți la Ministerul Transporturilor, îl vedem pe Rareș Bogdan dornic să taie panglici.
Când apare o problemă, e Ciolacu de vină și premierul PSD. Adică ori suntem la guvernare și și bunele și relele le împărțim ori… Iertați-mă, dar e ilogic ca cele bune să fie ale partidului care nu dă premierul și cele rele să fie ale partidului care dă premierul. E una din fracturile logice ale dlor Sighiartău și Mureșan”, a mai declarat Afred Simonis, pentru B1 TV.