Directorul Departamentului pentru situații de Urgență de la Apele Române, despre pericolul viiturii de pe Dunăre. În ce condiții s-ar putea inunda Bucureștiul?

Directorul Departamentului pentru situații de Urgență de la Apele Române, despre pericolul viiturii de pe Dunăre. În ce condiții s-ar putea inunda Bucureștiul?
Dunarea/ Sursa foto: Pixabay

Sorin Rîndașu, directorul Departamentului pentru situații de Urgență de la Apele Române, a declarat că pericolul viiturii de pe Dunăre pentru România este scăzut.

Când va atinge viitura de pe Dunăre maximum

Acesta a mai precizat, pentru Hotnews, că viitura de pe Dunăre va atinge maximum la intrarea în România, în jurul datei de 28-29 septembrie, iar de la Baziaș până la Tulcea va face încă 7 zile.

„Este o viitură de durată și noi, la rândul nostru, începem să ne pregătim pe sectoarele unde bănuim că sunt puncte critice, dar la debitele prognozate astăzi, nu ne așteptăm ca acestea să atingă mai mult decât baza digului. Asta în anumite zone, nu peste tot. Dacă nu se schimbă ceva în 10 zile, dacă nu avem ploi semnificative, nu este absolut niciun fel de pericol. Repet, apa va ajunge maxim la baza digului”, a spus Sorin Rîndașu.

Directorul Departamentului pentru situații de Urgență de la Apele Române a precizat că localitățile Bechetul de Jos și Oltenița sunt, în general, mai vulnerabile.

„Sunt mai vulnerabile Bechetul de Jos, unde am și mobilizat oameni, și Oltenița. Într-un oraș care are un dig în dreptul lui, există probabilitatea ca digul să se rupă la debite foarte mari, dar acum nu este cazul. Debitul nu este atât de ridicat încât să pună probleme”, a menționat acesta.

În ce condiții s-ar putea inunda Bucureștiul

Sorin Rîndașu a explicat, pentru sursa citată, în ce condiții s-ar putea inunda Bucureștiul, declarând că Bucureștiul este protejat pentru inundații cu probabilitate de 1 la 500 de ani.

„Dacă discutăm de inundații din cursuri de apă, trebuie să ne gândim că Bucureștiul are două râuri – Dâmbovița și Colentina. Când discutăm despre Dâmbovița, sunt o serie de lucrări care sunt făcute în amonte și Bucureștiul este protejat pentru inundații cu probabilitate de 1 la 500 de ani.

Linia de apărare este formată de derivațiile care sunt între Dâmbovița și Argeș, în amonte, și există o acumulare extrem de importantă pentru București, lacul Morii, iar în spatele lacului Morii mai este o zonă care nu este luciu de apă, dar acolo apa în exces se poate revărsa. Deci din perspectiva inundațiilor care vin către București, da, avem aceste zone de atenuare”, a afirmat el.

Directorul Departamentului pentru situații de Urgență de la Apele Române a mai precizat că există o problemă care este legată de acele noduri hidrotehnice de pe Dâmbovița.

„Există o problemă care este legată de acele noduri hidrotehnice de pe Dâmbovița, când trebuie să tranzităm debite mari de apă prin interiorul Bucureștiului, pe care trebuie să le modernizăm neapărat și în zona Unirii, unde deja am văzut că Primăria Sectorului 4 împreună cu Primăria Capitalei au demarat proiectul pentru refacerea planșeului și va rezolva problema cu îngustrarea canalului în zona respectivă. Imaginati-vă că dacă se blochează acolo apa și cade planșeul respectiv, trebuie să împingem apa din zona Optinova, Palatul de Justiție către Mărășești, peste un blocaj. Gândiți-vă că asta se va face în condiții extrem, extrem de grele, iar dacă s-ar întâmpla un astfel de eveniment, toată zona de pe malul drept va fi inundată.

Dacă discutăm de râul Colentina, aici este acumularea de la Buftea, din care practic se reglează tot debitul în aval. Însă este absolut necesar ca în zona Crețu-Urziceanca să se înțeleagă la nivelul autorităților locale că acolo este nevoie să construim o acumulare nepermanentă. Noi tot încercăm să o promovăm, dar cu mai mult sau mai puțin succes”, a conchis acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`