Cel mai bun sondaj de opinie în rândul consumatorului este cifra de la import, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Întrebat de unde ar trebui să vină plusvaloarea, președintele CCIR a explicat: „Noi aici trebuie să identificăm nișe. Încă o dată, totul pleacă de la (…) cifra aceea de la import, pentru că, să ne fie foarte clar, cel mai bun sondaj de opinie în rândul consumatorului este cifra de la import. Eu o să fiu obsesiv în a spune că nu există import pe stoc, producție pe stoc am auzit, dar de import pe stoc n-am auzit”.
„Aici cred că trebuie să ne orientăm și Institutul Național de Statistică ar trebui să fie mult mai deschis pieței și, așa cum dați spotul acela că trebuie să bem 2 litri de apă pe zi, trebuie să înțelegem, de exemplu, că am importat de 739 de milioane de euro anul trecut produse procesate din panificație, că am importat de 398 de milioane de euro produse procesate din lapte, 435 de milioane de euro produse procesate din carne, asta în industria alimentară (…), 215 milioane de euro produse procesate din tomate, față de 176 cu un an înainte”, a continuat Mihai Daraban.