Aurul înregistrează un nou record privind prețul unui gram. Banca Națională a transmis marți, 24 septembrie, că prețul unui gram din acest metal prețios a ajuns să coste 377,8501 lei De asemenea, și în piața internațională aurul a ajuns la un nou record.
Pe 24 septembrie a fost atins un nou record privind prețul unui gram de aur anunțat de Banca Națională, care este de 377,8501 lei. Precedentul record a fost înregistrat luni, 23 septembrie 2024, când BNR a anunțat că un gram din metalul galben costă 377,2337 lei, potrivit economica.net.
În piața internațională, uncia de aur se tranzacționează cu 2.657,10 dolari, iar cotațiile spot au ajuns de 2.633,10 dolari. Aurul a atins un nou record, după ce joia trecută a crescut cu 1,07%, la o zi după ce Rezerva Federală (Fed) a redus ratele dobânzilor pentru prima dată în ultimii patru ani.
Această creștere a avut loc în ciuda unui raport privind cererile de șomaj din SUA, care a fost sub așteptări. XAU/USD a încheiat sesiunea de tranzacționare sub pragul de 2.600 de dolari, gata să crească.
Conform Departamentului american al Muncii, săptămâna trecută au fost înregistrate 219.000 de noi cereri de șomaj, sub estimarea de 229.000, potrivit MarketWatch. Aceste date au redus temerile legate de starea pieței muncii din SUA. Totuși, decizia Fed privind rata dobânzii rămâne factorul esențial în determinarea prețului aurului.
„În general, piața pare să fie pregătită pentru consolidare după o creștere puternică înainte de reuniune. Cu toate acestea, perspectiva reducerii costurilor de finanțare în următoarele luni va oferi probabil un sprijin suplimentar”, au remarcat analiștii Saxo Bank.
Încă de la începutul anului 2024, prețul aurului a avut o creștere semnificativă, de la 2.020 dolari în luna februarie, până la peste 2.600 dolari vineri, 20 septembrie.