Boloş: Planul pe 7 ani de reducere a deficitului trebuie transmis Comisiei până pe 15 octombrie. Sper să aibă componenta de fiscalitate zero. Sarcina fiscală nu trebuie dusă în totalitate de mediul de afaceri

Boloş: Planul pe 7 ani de reducere a deficitului trebuie transmis Comisiei până pe 15 octombrie. Sper să aibă componenta de fiscalitate zero. Sarcina fiscală nu trebuie dusă în totalitate de mediul de afaceri
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL. Sursa foto: Marcel Boloș / Facebook

Marcel Boloş, ministrul Finanțelor susținut de PNL, a declarat, marți, că planul fiscal pentru reducerea deficitului bugetar trebuie trimis Comisiei Europene până pe 15 octombrie, deși unele state membre au cerut prelungirea termenului pentru ianuarie – februarie 2025.

Boloș a mai susținut că și-ar dori ca pachetul de măsuri „să aibă componenta de fiscalitate zero” și că se fac eforturi pentru reducerea cheltuielilor publice, astfel încât „ajustarea fiscal-bugetară să nu ducă sarcina fiscală în totalitate spre mediul de afaceri”.

Boloş, despre planul de reducere a deficitului

„Termenul pe care îl avem, potrivit Regulamentului Comisiei Europene, este 15 octombrie 2024. Ţările membre ale Uniunii Europene, printre care şi Franţa, dar şi alte state, au avut această iniţiativă de a avea timpul fizic necesar pentru pregătirea planurilor fiscal-structurale. Au lansat atât în scris, cât şi verbal solicitare către Comisia Europeană pentru a prelungi termenul acesta, undeva în ianuarie – februarie 2025. Pentru România este foarte important acest plan din perspectiva traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar”, a declarat Marcel Boloș, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat apoi că e important ce deficit vom avea anul viitor, „pentru ca această traiectorie de ajustare să nu fie una brutală” și investițiile să nu fie afectate.

„De aceea, eforturile noastre au fost orientate spre a avea această perioadă de şapte ani la dispoziţie, astfel încât să avem o ajustare rezonabilă şi, în acelaşi timp, politica noastră fiscală să fie una suportabilă”, a continuat ministrul.

Boloș: Sarcina fiscală să nu fie în totalitate pe mediul de afaceri

Marcel Boloș a mai susținut că și-ar dori ca pachetul de măsuri „să aibă componenta de fiscalitate zero”, punctând că „efortul pe care îl facem şi care se va intensifica la un moment dat în ceea ce priveşte restructurarea sistemului de cheltuieli publice, dar şi a sistemului de cheltuieli al companiilor de stat şi al companiilor locale are un singur scop: ca ajustarea fiscal-bugetară să nu ducă sarcina fiscală în totalitate spre mediul de afaceri”.

Boloș: Digitalizarea se vede deja în colectările la buget

„Am trecut la un nivel de digitalizare care permite Ministerului de Finanţe să elaboreze instrumentele necesare pentru ca tot ceea ce înseamnă gap de TVA, chiar la celelalte impozite şi taxe, să se vadă într-o îmbunătăţire a colectării. Semnele se văd în execuţia bugetară. Ieri (luni, 23 septembrie 2024, n.r.) am aprobat rectificarea bugetară cu 10,4 miliarde de lei din mai buna colectare, deci există perspectiva aceasta a colectării. Se văd şi măsurile pe care le-am avut din perspectiva implementării modulului e-Factura, modulului e-TVA, modului e-Transport îmbunătăţit şi a celorlalte categorii de măsuri care modernizează sistemul fiscal. Fără această modernizare a sistemului fiscal, speranţele noastre de a avea o perspectivă solidă de sustenabilitate pentru finanţele publice sunt deşarte şi ştiu bine ce spun din acest punct de vedere”, a mai declarat ministrul Finanţelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:42 - Cât costă o noapte de cazare în complexul lui Dan Bittman. Părerile turiștilor sunt împărțite: „După ce cobori 188 de trepte …”
19:37 - Sondaj: Mircea Geoană, Marcel Ciolacu și Diana Șoșoacă ar obține cele mai multe dintre voturile exprimate de cetățenii Republicii Moldova la prezidențialele din România
19:31 - Gest admirabil din partea unui tânăr din Târgu Jiu. Acesta a găsit pe stradă un portofel plin cu bani
19:22 - Octavian Berceanu: Dintr-un camion de cabluri arse rezultă 50.000 de euro. Bani pentru partide și pentru infractori pe seama populației – 30.000 de oameni morți în ultimii ani în București-Ilfov din cauza poluării (VIDEO)
19:22 - O nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice se lansează pe 27 septembrie. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care aplică pentru finanțare și de ce documente este nevoie
19:11 - Diana Mardarovici (PNL), despre „Legea Iohannis”: În context electoral, că s-a răzgandit Marcel Ciolacu și că nu mai vrea să susțină această modificare legislativă, nu e o surpriză pentru nimeni (VIDEO)
19:05 - Ambasadoarea Kathleen Kavalec: Guvernul SUA va furniza până la 10 milioane de dolari pentru proiecte desfășurate în România pentru combaterea traficului de persoane
19:04 - Doi adolescenți ruși au fost arestați după ce au incendiat un elicopter al armatei. Tinerii au fost angajați pentru acest lucru
18:39 - Reacția unui vlogger britanic după ce a vizitat Sibiul: „Realitatea este alta” (VIDEO)
18:32 - PSD neagă existența unei înțelegeri cu PNL pentru legea candidaturii lui Iohannis. Lucian Romașcanu: Nicolae Ciucă este gata să arunce România în haos