”Parcă‑i era o nesfârșită greață de tot și de toate. Obișnuitele ei complimente ajungeau să‑mi sune ca «dobitoacă», «idioată», «proastă»”. Maria Olaru, noi dezvăluiri despre Octavian Bellu și Mariana Bitang

Noi dezvăluiri din viața fostei gimnaste Maria Olaru. Aceasta va lansa pe 4 iunie "Prețul aurului. Sinceritate incomodă", carte în care a scris despre sacrificiile făcute pentru a atinge performanța, dar și despre bătăile și scandalurile din familia sa. Gazeta Sporturilor a publicat miercuri alte povești din această carte, care îi au în prim-plan pe antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang.

"Avea doamna Mariana un umor cu totul special, o gingășie absolut originală și o prețuire nemaiîntâlnită, cred, pentru noi – lalelele sale dragi.

Pentru încurajare și cuvenita educație, ne alinta cu adjective duios‑materne, precum «frumoaselor», «deșteptele mele dragi», «prințeselor». Doar că nu știu ce alchimie a sălii le metamorfoza. Ajungeau să sune în urechile mele cu totul altfel: «imbecile», «cretine», «țărănci», «cutre», «hahalere».

La singular, obișnuitele complimente apreciative precum «deșteaptă», «talentată», «grațioasă» ajungeau, după același mecanism fantastic al sălii, descins parcă din Twin Peaks, să‑mi sune ca «dobitoacă», «tâmpită», «idioată», «indolentă», «proastă».

Repertoriul reflectat și amplificat de pereții sălii mai conținea formula magică: «vaci medaliate», cu variantele mai scurte «vită» sau (ca să nu se simtă vreuna dintre noi discriminată!) «vite». Le repet, ca să nu zboare cumva din memoria cititorului, căci din a mea nu există nicio șansă. Din păcate…

Și acum îmi răsună în urechi refrenul dumneaei preferat, rostit cu o voce superior‑scârbită, de parcă‑i era o nesfârșită greață de tot și de toate: «Ce să faci, Bellu, cu țărăncile astea? Nu vezi că au călcâiele crăpate, de le cântă greierii în ele?»", a scris campioana în carte.

Maria Olaru a mai scris și că a luat hepatita B din spitale, de la instrumentarul folosit: ”Pe această temă, s‑au găsit unii (oameni câinoși la suflet și proști, a căror rea‑credință și trivialitate pare nelimitată), grăbiți să mă întrebe de unde mă căptușisem, cu cine «mi‑am tras‑o» acolo, în spital?”.

"După ce m‑am retras din activitate, la începutul anului 2001, am vrut să‑mi văd dosarul medical de la INMS. Inițial, cineva de acolo se oferise să mă ajute, dar… apoi a renunțat, fără explicații, la bunăvoința promisă, preferând să dispară din peisaj.

Am bănuit că ar putea fi vorba, acolo, despre ceva… cel puțin delicat. Abia recent, prin intervenția cuiva cu o oarecare autoritate în sistem, am ajuns – împreună cu soțul meu – să vedem acel misterios dosar. Am constatat că lipseau pagini din el. Da, da… fuseseră pur și simplu rupte!

Cu atâta grabă, neglijență și nepăsare, încât rămăseseră acolo bucăți din ele, prinse la partea dinspre cotor a dosarului. Ce date importante or fi figurat acolo? Nimeni nu mai poate afla. Oricum, unele importante pentru sănătatea mea.

Cert este că făptuitorul nici nu se mai ostenise să le îndepărteze, spre a șterge urmele mizerabilei sale intervenții. Mi se pare evident că scopul unei asemenea porcării era ca nimeni să nu poată, vreodată, să vadă niște rezultate, diagnostice sau prescripții medicale", este un alt pasaj din carte, publicat de cei de la GSP.