Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cum se va desfășura ceremonia

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cum se va desfășura ceremonia
Sursa foto: Basilica

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe 30 septembrie cea de-a 17-a aniversare de la întronizarea Patriarhului Daniel.

Ce personalități sunt invitate la ceremonie

De la ora 09:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, conform Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmite AGERPRES. 

Începând cu ora 12:00, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, se va organiza un eveniment festiv la care sunt așteptați să participe membrii Sinodului Permanent, secretarul de stat pentru Culte, şefii cultelor religioase recunoscute din România, precum şi membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Accesul în sală se va face pe bază de invitație.

Ceremonia de întronizare a Patriarhului Daniel a avut loc în 2007

Ceremonia de întronizare a Patriarhului Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc pe 30 septembrie 2007. Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a fost cel care a rostit atunci cuvântul în numele Sfântului Sinod al BOR.

În cadrul ceremoniei organizată la Catedrala Patriarhală au participat mai mulți demnitari români și reprezentanți ai cultelor din străinătate. Printre participanţi s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, Regele Mihai I, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

De asemenea, au participat 30 de delegaţii cuprinzând 90 de ierarhi ai cultelor creştine. Au venit reprezentaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, ai Consiliului Mondial al Bisericilor, ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Bisericii Anglicane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:17 - Ambasadorul României la ONU: Acțiunile Rusiei față de centralele nucleare civile ucrainene rămân profund îngrijorătoare. Acestea cresc gradul de risc al unui accident sau incident nuclear
21:16 - Ce sunt nevoiți să facă românii, urgent, dacă vor primi mesaje RO-Alert, că trebuie să evacueze locuințele în cazul unor viituri. Ce anume trebuie să conțină „bagajul de urgență”
21:02 - Care sunt cele două ingrediente secrete pe care bucătăresele din Maramureș le pun în murături? Trucul pentru murături delicioase
20:54 - ANM anunță „o vreme mai caldă decât în mod normal” în următoarele zile. Zonele în care sunt așteptate fenomene de instabilitate atmosferică (VIDEO)
20:36 - Daniel Buda (PNL): Cu siguranță, Klaus Iohannis are o experiență care poate să fie folositoare relațiilor internaționale ale României (VIDEO)
20:34 - Toni Greblă, despre adresa PNL privind candidatura lui Iohannis: BEC se va pronunța joi asupra lămuririlor solicitate / AEP rămâne neutră și nu va intra într-o dispută politică (VIDEO)
20:25 - Cum sunt atrași turiștii pe litoral în această perioadă? „Ne place, e liniște”
20:18 - Apele Române: O parte din viitură va fi atenuată în Serbia. Debitele vor putea să fie tranzitate în siguranță pe sectorul românesc al Dunării (VIDEO)
20:15 - Trei români se află pe lista Europol a celor mai periculoși infractori. Cine sunt aceștia și ce infracțiuni au comis
20:04 - Meterologii ne avertizează că vom avea parte de o iarnă complet neobişnuită. Câte grade vor fi în sezonul rece