Accident rutier în Suceava. O maşină de poliţie a fost implicată în eveniment

Accident rutier în Suceava. O maşină de poliţie a fost implicată în eveniment
Foto: Facebook/Smurd

Un accident rutier s-a petrecut luni, 23 octombrie, în localitatea  Şcheia din judeţul Suceava, o mașină de poliție fiind implicată în eveniment.

Autospeciala IPJ se afla în misiune

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a transmis că autospeciala se afla în misiune şi era condusă de o poliţistă. Maşina Poliţiei a intrat într-o depăşire, moment în care şoferul depăşit a încercat să efectueze o manevră de viraj la stânga.

„Din primele verificări s-a constatat că o agentă de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Coşna a condus autospeciala fără semnale acustice sau luminoase, întorcându-se de la o misiune desfăşurată pe raza judeţului Botoşani, în autospecială aflându-se alte două persoane, care au fost supuse unor proceduri judiciare într-o cauză penală. Agenta de poliţie a intrat în depăşirea regulamentară a unui autoturism care circula în faţa sa, însă şoferul acestuia, fără să se asigure, a iniţiat brusc un viraj la stânga pentru a intra pe o stradă laterală, moment în care a intrat în coliziune cu autospeciala”, precizează IPJ, scrie Agerpres.

O persoană a fost rănită

În urma accidentului, șoferul celuilalt vehicul a fost rănit ușor. De asemenea, au fost evaluaţi de către echipajul medical şi agenta de poliţie şi cei doi pasageri din autospecială, aceştia refuzând transportul la unitate medicală, leziunile fiind superficiale.

Atât agenta de poliţie cât şi celălalt şofer au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În caz, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`