Ciolacu, despre „legea Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru PSD, nici pentru Guvern. Mai sunt categorii socio-profesionale care nu pot candida decât dacă demisionează (VIDEO)

Ciolacu, despre „legea Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru PSD, nici pentru Guvern. Mai sunt categorii socio-profesionale care nu pot candida decât dacă demisionează (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, liderul PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că nu este de acord cu amendamentul propus de PNL-iști care-i permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. „Eu o să recomand colegilor din Parlament şi mie să nu votăm un astfel de proiect”, a spus Ciolacu. El a punctat apoi că o astfel de inițiativă nu e o prioritate nici pentru PSD, nici pentru Guvern.

Ciolacu, împotriva proiectului PNL care-l ajută pe Iohannis

„Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru PSD, nici pentru Guvern. Am spus părerea mea, nu mă interesează. Am evoluat ca societate.

Mai sunt categorii socio-profesionale care nu pot candida decât dacă demisionează – magistrați, prefecți…

Nu sunt de acord cu o extindere, pentru că există o decizie a Comisiei de la Veneția care interzice modificări (ale legislației privind desfășurarea alegerilor) înainte de șase luni” de alegeri, a declarat Marcel Ciolacu.

La rândul său, Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunţat la finalul ședinței că liderii partidului au votat în unanimitate să nu susţină proiectul PNL, argumentul fiind că nu se poate da o lege pentru o singură persoană.

PNL, pas înapoi cu „legea Iohannis”

Amintim că, săptămâna trecută, PNL-iștii au venit cu un amendament ce-l ajută pe președintele Klaus Iohannis să candideze la parlamentarele din 1 Decembrie fără să fie nevoit să demisioneze din funcție și fără să încalce Constituția.

Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ inițiativei. În schimb, Consiliul Legislativ, condus de fostul ministru PSD al Justiției, controversatul Florin Iordache, a dat aviz favorabil cu observații, argumentând că „președintele României are dreptul de a candida la parlament pe lista unui partid chiar și în lipsa acestei legi”.

Luni, PNL n-a mai pus dezbaterea amendamentului pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului.

Într-o intervenție pentru B1 TV, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a declarat că au făcut acest lucru deoarece au dorit să ceară puncte de vedere de la Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a vedea dacă chiar e nevoie de această lege pentru ca președintele să poată candida.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:33 - Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cum se va desfășura ceremonia
17:30 - Mircea Fechet: Verificăm constant debitul Dunării și zonele în care riscul de inundații este crescut. Vom verifica 1.200 de km de diguri
17:16 - Apele Române, precizări despre situația de pe Dunăre. Când va fi atins vârful maxim al viiturii și cât de mare va fi
17:05 - Oncologul din Suceava care lua șpagă pentru a trata bolnavii a fost condamnat definitiv. Ce pedeapsă a primit
17:03 - Nelu Tătaru, după ce analizele de sânge arată că vatmanul implicat în accidentul mortal luase, de fapt, o pastilă de răceală: „Aceste DrugTeste sunt acele teste care dau calitativ, nu cantitativ și care interferă cu o sumă de substanțe active” (VIDEO)
16:59 - B1 TV va difuza documentarul „America Alege: Harris Vs. Trump”, în premieră și în exclusivitate TV în România (VIDEO)
16:45 - Marcel Ciolacu cere o schimbare în ceea ce privește Agenția Națională Antidrog: „Tinerii care cad pradă traficului de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori”
16:42 - Premierul Danemarcei, către aliați: Încetați cu discuțiile despre „linii roșii” și lăsați Ucraina să lovească Rusia
16:39 - Cu cât scoate ANAF la licitație o mașină cu numărul „FBI”? Vehiculul este un Golf din 2004
16:28 - Bandă unică pentru autobuze pe bd. Gheorghe Magheru, pe ambele sensuri. Nicușor Dan: Separatoarele de sens vor fi amplasate săptămâna viitoare