Alertă de Sănătate Publică: Leșurile animalelor moarte în urma viiturilor au ajuns în Dunăre

Alertă de Sănătate Publică: Leșurile animalelor moarte în urma viiturilor au ajuns în Dunăre
Sursa foto: Captură YouTube / @Dunarenii

Leșurile animalelor moarte în urma viiturilor din estul țării au ajuns în fluviul Dunăre. Localnicii sunt afectați de mirosul greu și sunt în pericol de îmbolnăvire.

„Sunt pe puțin 20-25 de oi și porci aduse de viitură. Și nu adună nimeni, nimic de aici. Deja a început să miroasă urât”, se plânge un localnic, potrivit observatornews.ro.

Echipe de pompieri de la ISU Galați sunt mobilizate non-stop pe fluviu, cu bărci de salvare pentru a aduna leșurile și a le trage la mal. Odată adunate, leșurile sunt preluate de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), care coordonează procedurile de eliminare în condiții de siguranță.

Ca măsură preventivă, Ministerul Sănătății a anunțat că va distribui 20.000 de doze de vaccin antitetanic în zonă, pentru a proteja populația împotriva potențialelor infecții cauzate de contactul cu deșeurile contaminate.

Situația rămâne sub observație strictă, cu echipe de agenți hidrotehnici care monitorizează continuu nivelurile Dunării și starea digurilor. Autoritățile sunt pregătite să intervină rapid în cazul agravării condițiilor ecologice sau de sănătate publică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`