Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”

Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare
Sursa Foto: Captură Video

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România.

Ministrul a precizat că, în urma inspecțiilor făcute în județele traversate de Dunăre, în perioada 28-29 septembrie este așteptat un vârf hidrologic. Potrivit datelor, debitul generat poate fi ţinut sub control, astfel încât nicio localitate din România să nu fie pusă în pericol, informează Antena 3.

„Am dispus ca fiecare metru de dig de apărare pe Dunăre să fie reverificat”

„Mă aflu aproape de Fetești în acest moment într-un punct critic, așa îl numim noi, respectiv pe un dig care a fost afectat în trecut la viiturile din anul 2006, atunci când am avut la intrarea în țară 15.800m³/s, la Baziaș.

Din toate informațiile pe care le am de la colegii mei, la acest moment așteptăm un vârf în data de 28 sau poate în data de 29, în funcție de condițiile meteorologice și hidrologice din amonte de Baziaș. Monitorizăm cu atenție ceea ce se întâmplă la Budapesta, pentru că de la vârful debitului de acolo avem un număr 6-7 zile până când îl vom resimți și noi.

Toți colegii mei mi-au confirmat faptul că, la acest moment, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare că debitul în România la intrarea în țară, 9200 m³ sau de 9.500m³ va fi un debit pe care îl vom gestiona în siguranță.

Am dispus astăzi ca fiecare metru de dig de apărare pe Dunăre să fie reverificat pentru a ne asigura că nu vom avea niciun fel de surpriză. Avem peste 1.000km de lucrări de apărare la inundații și, așa cum am decis și, astăzi, în Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență, alături de colegii de la meteorologie, de la Institutul Național de Hidrologie, de la Administrația Apele Române și Departamentul pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește Dunărea, la acest moment suntem pregătiți pentru scenariile pe care le așteptăm”.

„Așa cum arată toate lucrările de apărare, ar trebui să nu pună în pericol nicio localitate din România”

Fechet a spus care ar fi debitul de la care se poate pune o problemă majoră în România.

„Depinde. În trecut, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, pot să vă spun că în anul 2006, am avut la intrarea în țară 15.800m³/s, în luna decembrie a anului 2023 am avut peste 10.000m³/s. Cu alte cuvinte, așa cum arată astăzi toate lucrările de apărare pentru inundații pe cursul Dunării, mă refer, un debit 15.800 m³/s cât am avut, nu de mult, ar trebui să nu pună în pericol nicio localitate din România.

Este adevărat că în anul 2006 au existat 5 locuri mai exact unde au fost efectuate breșe în digurile de apărare, tocmai pentru a inunda controlat anumite terenuri agricole de cele mai multe ori, și de a proteja localitățile. Însă, repet, nu ne aflăm nici pe departe într-un scenariu similar”, a declarat ministrul Mediului, la Antena 3 CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota