Un avion al companiei Delta Airlines s-a depresurizat. „Mi-am atins urechea şi am văzut sânge țâșnind”

Un avion al companiei Delta Airlines s-a depresurizat. „Mi-am atins urechea şi am văzut sânge țâșnind
Sursa foto: Freepik.com

Incidentele avioanelor pare că nu se mai termină. O aeronavă a companiei aeriene Delta AirLines s-a depresurizat, iar pasagerii au trecut prin momente de coșmar.

Pasagerii au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incidentul s-au produs, duminică, 15 septembrie. Avionul a trebuit să aterizeze de urgență în Salt Lake City, la câteva minute de la decolare, după ce au apărut probleme la presurizare, conform Digi24.

Pasagerii au trecut prin clipe teribile, urechile și nasurile au început să le sângereze, să îi doară, iar cel puțin zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, nu s-au raportat răni grave.

„Au început să ne doară foarte tare urechile. Toată lumea din jurul nostru îşi ţinea urechile. Urechile oamenilor au început să sângereze, nasurile lor au început să sângereze”, a spus un pasager.

„Am auzit un pic de aer ieşind şi apoi a început să bubuie. Mi-am atins urechea şi am văzut sânge țâșnind”, a transmis alt pasager.

Călătorii care au rămas au fost redirecționați către un alt zbor, iar inginerii au rezolvat problema presurizării cabinei.

Compania aeriană și-a cerut scuze pentru neplăcerile și problemele care au intervenit.

Al doilea incident în mai puțin de o săptămână

Administrația Federală a Aviației din SUA a deschis o anchetă pentru a afla circumstanțeșe în care s-a produs problema. Acest incident este al doilea înregistrat de Delta Airlines, într-un interval foarte scurt de timp. În 10 septembrie, un avion al companiei a lovit cu vârful aripii coada altei aeronave, pe pista Aeroportului Internaţional Hartsfield-Jackson Atlanta.

Din luna mai 2024, 14 incidente aviatice s-au produs la Delta Airlines.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei