Cutremur în Indonezia! Un om a murit, iar alte peste 80 de persoane au fost rănite

Cutremur în Indonezia! Un om a murit, iar alte peste 80 de persoane au fost rănite
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un om a murit, iar peste 82 au fost răniți după ce un cutremur de suprafaţă, cu magnitudinea de 4,9, s-a produs, miercuri, în provincia Java de Vest din Indonezia.

Seismul s-a produs la ora locală 09:41 (02:41 GMT), epicentrul fiind localizat la 24 de kilometri sud-est de oraşul Bandung, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit agenţiei de meteorologie, climatologie şi geofizică din Indonezia, informează Agerpres.

Un elev a decedat

Un elev care suferea de astm și-a pierdut cunoștința și a fost scos de urgenţă din clădirea şcolii sale în timpul seismului. Minorul a fost transportat la spital, dar din păcate nu a putut fi salvat.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Abdul Muhari, a precizat pentru agenţia Xinhua că cea mai afectată zonă a fost oraşul Bandung, urmat de Garut. În Bandung, 81 de persoane au fost rănite. Victimele au fost transportate la spitale.

Corturi de urgenţă, instalate după cutremur

„Evaluările sunt în curs, dar estimăm că aproximativ 700 de case au suferit pagube, de la niveluri minore la grave”, a transmis Muhari, adăugând că aproape 100 de unităţi sanitare, educaţionale, religioase şi publice, inclusiv pieţe, au fost și ele avariate.

În urma cutremurului au fost instalate corturi de urgenţă şi au fost distribuite mai multe ajutoare precum medicamente, saltele, pături, corturi şi rechizite, mai anunță Xinhua.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)