CCIR se implică în revitalizarea relațiilor economice cu Muntenegru

CCIR se implică în revitalizarea relațiilor economice cu Muntenegru

București, 18 septembrie 2024: Secretarul General al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Ovidiu Silaghi și directorul direcției de relații externe CCIR, dl Eduard Costin, au avut o întâlnire oficială cu Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Muntenegru în București, dl Dalibor Durović, în vederea dinamizării schimburilor comerciale dintre cele două state.

„Uitându-ne peste cifrele din dreptul valorii totale anuale a schimburilor comerciale dintre România și Muntenegru rezultă foarte clar faptul că cele două state trebuie să identifice noi proiecte economice majore de interes comun. În momentul de față, urmare discuției avute cu reprezentantul Ambasadei Muntenegru în București, am identificat trei direcții principale pe care putem acționa eficient, și anume: capacitarea celor mai importante companii de turism românești în dinamizarea activităților specifice în Muntenegru concomitent cu înființarea unei grile de zboruri charter efectuate de compania națională Tarom, valorificarea experienței românești în modernizarea sistemului energetic muntenegrean și colaborarea în domeniul construcțiilor civile și de infrastructură. Este foarte important, pentru ambele organizații, ca acest dialog să continue și în viitor pentru a putea efectua pașii concreți în demararea unor acțiuni concrete între mediile de afaceri din România și Muntenegru”, a declarat secretarul general al CCIR, dl Ovidiu Silaghi.

Background

La nivelul anului 2023, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre România și Muntenegru s-a ridicat la suma de 26,94 milioane de euro, în timp ce în luma mai a acestui an această valoare se situa la 11,25 milioane de euro. În momentul de față, există un număr de 27 de companii muntenegrene care activează în România, cu o valoare totală a capitalului social de peste 610 mii de euro.

Birou Comunicare Publică

Tel. 0374474373; 0213190085

e-mail: [email protected]

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)