Haos în Beirut. Cel puțin 8 morți și mii de răniți, printre care numeroși membri ai Hezbollah, după ce le-au explodat pagerele. Și ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit (VIDEO)

Haos în Beirut. Cel puțin 8 morți și mii de răniți, printre care numeroși membri ai Hezbollah, după ce le-au explodat pagerele. Și ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit (VIDEO)
Sursa foto: Hepta / @Sputnik / Mikhail Alaeddin

UPDATE ORA 18.50: În urma exploziilor pagerelor, cel puțin 8 oameni au murit, iar alți peste 2.750 de oameni, inclusiv numeroși luptători ai grupării teroriste libaneze Hezbollah, medici, dar și ambasadorul Iranului la Beirut – au fost răniți.

Guvernul libanez consideră Israelul ca fiind responsabil pentru exploziile pagerelor și consideră o încălcare a suveranității libaneze, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului libanez, potrivit The Guardian.

Știrea inițială

Scene de haos la Beirut, după ce sute de membri ai organizației teroriste libaneze Hezbollah, printre care luptători și medici, au fost răniți grav, marți, după ce au explodat pagerele pe care le aveau pentru a putea comunica, informează agenția Reuters, citând o sursă din cadrul serviciilor de securitate. În total, ar fi vorba despre cel puțin 1.000 de răniți.

Valul de explozii a durat circa o oră după ce au avut locdetonările inițiale, care au avut loc în jurul orei locale 15:45 (13:45 GMT). Încă nu se știe clar cum au fost detonate acele dispozitive.

Ambasadorul Iranului la Beirut a fost rănit

În urma exploziei, a fost rănit și ambasadorul Iranului la Beirut, Mojtaba Amani. Incidentul s-a produs simultan în rândul mai multor bastioane ale grupării pro-iraniene Hezbollah din Liban și s-a soldat cu sute de răniți, a anunțat marți televiziunea de stat iraniană, potrivit AFP, citat de Hotnews.

„Ne-a spus în urmă cu câteva minute că se simte bine, că este conștient și că nu există niciun pericol pentru viața sa”, au transmis jurnaliștii de la televiziunea de stat iraniană, fără a preciza dacă pagerul îi aparținea.

Detonarea pagerelor a reprezentat „cea mai mare breșă de securitate” cu care s-a confruntat gruparea militantă de când a intrat în război cu Israelul în semn de solidaritate cu Hamas, cu aproape un an în urmă, a precizat sursa citată de Reuters, despre care spun că ar fi un oficial al Hezbollah.

Exploziile s-au produs în contextul intensificării atacurilor reciproce între forțele israeliene și cele ale Hezbollah, care lansează lovituri aeriene cu drone și rachete deasupra graniței dinre Israel și Liban.

Localnicii au povestit că exploziile au avut loc la intervale de 30 de minute distanță după cele inițiale.

Sursa Hezbollah din serviciile de securitate a declarat pentru Reuters că explozii ale pagerelor au fost înregistrate și în sudul Libanului, în timp ce reporterul Reuters transmite că a văzut grupuri de persoane ghemuite la intrarea unor clădiri pentru a verifica starea unor persoane care ar fi fost rănite. În total, ar fi fost răniți peste 1.000 de oameni.

Pagerele au explodat în timp ce proprietarii lor erau la cumpărături

Pe înregistrările video vizionate de jurnaliștii de la Reuters au fost observate imagini cu pagerele care au explodat în timp ce proprietarii lor erau la cumpărături.

Înregistrări video și fotografii șocante au început să circule pe rețele sociale, în care apar oameni care au rămas fără membre după explozia acelor pagere.

Centrul pentru operațiuni de criză al guvernului libanez a cerut tuturor angajaților medicali să se prezinte la unitățile de care aparțin pentru a ajuta la gestionarea numărului uriaș de persoane care se prezintă pentru îngrijiri de urgență.

Centrul aflat în subordinea Ministerului Sănătății a transmis angajaților să lase pagerele, să nu le mai folosească.

Un oficial Hezbollah a precizat că ar fi explodat bateriile de litiu ale pagerelor.

Amintim că Hezbollah a lansat rachete asupra Israelului după ce Hamas și-a lansat atacul sângeros din data de 7 octombrie 2023, evitând însă o escaladare majoră a conflictului în lunile care au urmat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis