Spania, condamnată la CEDO după ce o martoră a lui Iehova a primit transfuzii de sânge, contrar voinţei ei

Spania, condamnată la CEDO după ce o martoră a lui Iehova a primit transfuzii de sânge, contrar voinţei ei
Foto: Pixabay

Statul spaniol a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să-i plătească 26.000 de euro unei femei, membră a Martorilor lui Iehova, căreia i s-au făcut transfuzii de sânge împotriva voinţei sale, în timpul unei proceduri medicale.

Contextul în care femeii i s-au făcut transfuziile

În 2017, Rosa Edelmira Pindo Mulla, o imigrantă din Ecuador acum în vârstă de 53 de ani, a fost sfătuită să se opereze. Ea a adus atunci documente, cerând să nu i se facă nicio transfuzie, chiar dacă viața îi va fi în pericol. Un an mai târziu, ea a fost internată într-un spital din Soria, iar apoi transferată la un spital din Madrid, din cauza unei hemoragii. Acolo, aflând că femeia e martoră a lui Iehova, medicii au cerut acordul unui judecător, care a autorizat intervențiile necesare pentru salvarea pacientei.

Pindo Mulla a fost operată atunci şi i s-au făcut şi transfuzii de sânge. În 2020, ea a dat statul spaniol în judecată la CEDO, notează AFP.

De ce Spania a pierdut procesul la CEDO

La CEDO, avocatul ei, Petr Muzny, a susținut că Martorii lui Iehova sunt „frecvent victimele prejudecăţilor şi stereotipurilor”, iar clienta sa a fost o victimă a „paternalismului medical”, în condițiile în care a spus de mai multe ori că vrea să fie „tratată conform conştiinţei sale”.

De cealaltă parte, avocata statului spaniol, Heide-Elena Nicolas Martinez, a insistat pe „urgența” cu care a trebuit luată decizia pentru salvarea femeii.

În cele din urmă, CEDO a constatat, în unanimitate, că femeii i s-a încălcat libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Pindo Mulla va primi de la statul spaniol 12.000 de euro daune morale şi 14.000 de euro cheltuieli de judecată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Elena Lasconi și George Simion, față în față la dezbaterea organizată de Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / “Am avut mai multe momente de cumpănă” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)